CARTEA VERDE. Află cum să obții despăgubiri, în cazul unui accident în străinătate!

De Redactor AE   |  23 Septembrie, 2019

Distribuie :

Este ultimul lucru pe care să ți-l dorești atunci când mergi în vacanță și, totuși, se poate întâmpla. Iată de ce e bine să citești și să reții aceste informații.

Nu poți ieși din țară, fără să ai polița de asigurare Carte Verde. De aceea nu mai zic ”în caz că o aveți”. Este obligatorie. Plecând de aici, având Cartea Verde și, ghinion, ați fost implicat într-un accident rutier. Iată ce aveți de făcut.

Cazul I.
Dacă accidentul a avut loc din vina voastră trebuie să:

  • nu părăsiți locul accidentului și întreprindeți toate acţiunile posibile pentru diminuarea pagubelor produse;
  • înştiinţaţi imediat organele poliţiei, cele mai apropiate de locul producerii accidentului, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului şi la pagubele provocate, sau dacă legistația țării permite, întocmiți un formular de Constatare Amiabilă de accident.

Este important ca în cazul în care actele cu referinţă la cazul asigurat sunt perfectate într-o limbă necunoscută să indicați nota: ”Nu înţeleg limba”. La fel, trebuie să prezentați fila II ”Duplicat” a certificatului de asigurare Carte Verde organului de poliție sau persoanei prejudiciate, menționează bizlaw.md.

Dacă accidentul în cauză nu este primul accident cu participarea Asiguratului şi duplicatul poliţei este deja extras, este necesar să faceţi o copie a originalului şi să o transmiteţi păgubitului sau în actul care confirmă producerea cazului asigurat să se indice datele din Cartea Verde. Fila I a poliţei ”Original” rămâne mereu la Asigurat.

Mai mult, trebuie să anunțați Biroul Național de asigurare, din țara respectivă, despre producerea accidentului și să înștiințați timp de 48 de ore asigurătorul care a emis certificatul de asigurare Carte Verde despre producerea accidentului rutier și circumstanțele acestuia;

Cazul doi.
Dacă sunteți persoana păgubită sunteți voi, trebuie să vă adresați direct la compania de asigurări a vinovatului din ţara respectivă sau la reprezentantul de despăgubire a acelei companii din țara în care vă aflați.

Cum procedați în cazul în care sunteți implicat într-un accident rutier produs pe teritoriul Republicii Moldova, din vina unui șofer care conducea un autovehicul înmatriculat într-o țară străină al cărei Birou Național este membru al Sistemului Carte Verde?

În caz de accident produs din vina unui șofer care conducea un autovehicul înmatriculat în străinătate este necesară încheierea procesului-verbal de către organele de poliţie.

În cazul în care vinovatul are poliță Carte Verde, trebuie să se obţină copia documentului de asigurare Carte Verde al autovehiculului din străinătate. Persoana păgubită în urma accidentului se va adresa către Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova, prezentând copiile actelor autentificate de la Poliție și copia poliței de asigurare Cartea Verde.

În cazul în care vinovatul are poliță RCA, acesta trebuie să obţină copia documentului de asigurare al autovehiculului din străinătate. Persoana păgubită în urma accidentului se va adresa la societatea de asigurare care a emis polița, prezentând copiile actelor autentificate de la Poliție și copia poliței de asigurarea RCA.

După orice tip de accident, nu uitați să vă notați:

  • data şi locul evenimentului;
  • datele de identificare:
    • numele şi datele de contact ale celuilalt şofer;
    • marca şi tipul celuilalt vehicul;
    • numele şi datele de contact ale eventualilor martori;
  • datele secţiei de poliţie unde a fost înregistrat accidentul;
  • datele despre poliţa de asigurare a celuilalt şofer.

Procedura de despăgubire pentru asigurarea Carte Verde 

Dacă persoana vinovată de producerea accidentului este rezidentă în ţara unde a avut loc cazul asigurat, prejudiciul va fi compensat de compania de asigurări la care este asigurată persoana vinovată de accident. Dacă persoana vinovată de producerea accidentului nu este rezidentă în ţara unde a avut loc cazul asigurat, prejudiciul va fi compensat prin intermediul Biroului Naţional al Asigurătorilor mijloacelor de transport al ţării pe teritoriul căreia a avut loc cazul asigurat.

IMPORTANT: Plata daunei se realizează în conformitate cu normele ţării în care a avut loc accidentul.

Recomandate:

Abarth renunță la motoarele termice. Mai mult nu vor fi lansate modele cu motoare convenționale - Photo
Noutăți
Abarth renunță la motoarele termice. Mai mult nu vor fi lansate modele cu motoare convenționale

Abarth a anunțat oficial că nu va mai produce modele echipate cu motoare termice, ca urmare a reglementărilor europene tot mai stricte, privind emisiile de CO2. Decizia marchează o schimbare important

Inna
(FOTO) La fel de mare ca F10? Cum poate arăta noua generație a lui BMW Seria 3 - Photo
Noutăți
(FOTO) La fel de mare ca F10? Cum poate arăta noua generație a lui BMW Seria 3

Când BMW a spus că elementele de design ale Neue Klasse se vor regăsi și pe vehiculele cu motoare cu ardere internă, păi se pare că nu au glumit. A opta generație Seria 3 este similară cu i

Inna
RCA și remorcile: cine plătește în caz de accident? Se pregătesc noi reglementări - Photo
Sociale
RCA și remorcile: cine plătește în caz de accident? Se pregătesc noi reglementări

Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) ar putea fi modificată pentru a clarifica responsabilitățile în cazul accidentelor rutiere cauzate de remorci. Cine

Inna
Permisele de conducere emise în stânga Nistrului, valabile în Republica Moldova doar după susținerea examenelor naționale - Photo
Sociale
Permisele de conducere emise în stânga Nistrului, valabile în Republica Moldova doar după susținerea examenelor naționale

Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană vor putea obține permise de conducere moldovenești doar după promovarea examenelor teoretice și practice conform cerințelor

Inna
3 șoferi au rămas fără permis de conducere, după au încălcat limita de viteză pe un traseu din țară - Photo
Sociale
3 șoferi au rămas fără permis de conducere, după au încălcat limita de viteză pe un traseu din țară

Inspectorii de patrulare au depistat, în weekend, mai mulți șoferi care au încălcat limitele de viteză pe traseul R6, în apropierea localității Măgdăcești.Un tânăr de 22 de

Inna
Volvo a vândut, către chinezi, 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co - Photo
Noutăți
Volvo a vândut, către chinezi, 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co

Volvo a anunțat oficial vânzarea a 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co către producătorul chinez Zeekr, pentru suma de 708 milioane de euro. Decizia vine în co

Inna
Hyundai Ioniq 9: sud-coreenii prezintă prima schiță oficială cu interiorul modelului electric - Photo
Noutăți
Hyundai Ioniq 9: sud-coreenii prezintă prima schiță oficială cu interiorul modelului electric

Hyundai a prezentat prima schiță oficială a interiorului viitorului SUV electric Ioniq 9, un model cu trei rânduri de scaune care promite să impresioneze prin spațiu generos și o atmosferă elega

Inna