Tot mai mulți producători refuză să vină la Salonul Auto de la Paris! Deja 15 branduri au declarat că vor lipsi

De Pavel   |  31 Mai, 2018

Distribuie :

Numărul brandurilor care vor lipsi de la Salonul Auto de la Paris, este în continuă creștere, ajungând la moment la 15 producători. Cei mai recenți contructori care au declarat că nu vor participa la acest eveniment sunt Alfa Romeo, Fiat și Jeep.

Deși mărcile italiene din grupul Fiat Chrysler Automobiles au decis că nu își vor aduce vehiculele la Paris, două alte branduri din Italia, Maserati și Ferrari, își vor expune modelele. Ceva timp mai devreme la fel au refuzat să vină Nissan, Volvo, Opel, Mazda, Infiniti, Mitsubishi, Subaru, Ford, DS Automobiles, Rolls-Royce и Aston Martin și Volkswagen, deși Audi, Porsche, Seat și Skoda care fac parte din grupul VAG, vor fi prezente la expoziție.

Mai devreme, se presupunea că vor lipsi și cei de la Lamborghini, însă precum se menționează pe site-ul oficial al expoziției, brandul va fi prezent.

Compania Audi, Mercedes-Benz și BMW au refuzat să participe la Salonul Auto de la Detroit, care se va desfășura în luna ianuarie a anului 2019. În schimb, aceștia intenționează să vină la expoziția CES din Las Vegas.

Recomandate:

Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive - Photo
Noutăți
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive

După o perioadă de liniște, legendarul nume SRT (Street and Racing Technology) revine în prim-plan, fiind relansat oficial de grupul Stellantis. Cunoscută pentru modele emblematice precum Dodge

Inna
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro - Photo
Noutăți
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro

Ministerul Finanțelor al României a publicat recent un nou proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede, printre altele, majorarea tarifelor pentru rovinietă, taxa de uti

Inna
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură - Photo
Noutăți
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură

Bentley trece la un nou capitol vizual. După mai bine de două decenii fără modificări și peste un secol de existență, constructorul britanic de automobile de lux a prezentat a cincea versiune a emblem

Inna
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement - Photo
Noutăți
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement

Ford extinde gama utilitarei electrice E-Transit Custom prin introducerea unei noi variante cu tracțiune integrală, destinată clienților care au nevoie de mai multă versatilitate pe drumuri dificile s

Inna
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare - Photo
Noutăți
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare

Jeep aduce în Europa cea mai nouă versiune a SUV-ului compact Compass, complet actualizată și aliniată cerințelor pieței europene. Noul model impresionează nu doar prin design și tehnologie, ci

Inna
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring! - Photo
Noutăți
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring!

BMW continuă să impresioneze în lumea mașinilor de performanță, iar noul M2 CS tocmai a stabilit un nou reper absolut pe circuitul Nurburgring Nordschleife, devenind cel mai rapid automobil de s

Inna