Top cele mai importate mașini în țară! Află cum s-au schimbat preferințele moldovenilor timp de 8 ani

De Pavel   |  22 Aprilie, 2019

Distribuie :

Cele mai multe automobile importate în anul 2018 în Republica Moldova sunt de marca Toyota, Dacia și Volkswagen. Preferințele moldovenilor au suferit schimbări în comparație cu acum 8 ani, când în Top 3 mărci de automobile importate în țară era alcătuit de Mercedes, Volkswagen și Renault, transmite IPN.md

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, anul trecut în Moldova au fost aduse 34,7 mii de mijloace de transport, 27 de mii dintre care fiind autoturisme. Numărul de autoturisme este mai mare cu peste nouă mii comparativ cu anul 2010!

Într-un răspuns pentru jurnaliști, Agenția Servicii Publice precizează că, la fel ca și acum opt ani, cele mai multe automobile sunt aduse din Germania. Iar dacă în 2010 pe locul doi și trei erau Olanda și Italia, anul trecut au fost Elveția și Franța.

Cele mai multe unități de transport importate anul trecut au o vechime de exploatare cuprinsă între șase și zece ani – peste 19 mii de automobile. Cât ține de tipul de combustibil, cele mai multe sunt cu motoare pe diesel. În comparație cu acum opt-nouă ani, când nu era importat niciun automobil de tip hybrid, în anul 2018 au fost înregistrate peste 3400 de unități! Primul automobil pur electric a fost importat în anul 2013, numărul acestora crescând constant în următorii ani, iar în 2018 au fost importate 46 de automobile full electrice.

În top zece mărci ale automobilelor importate în 2018 se mai regăsesc și Mercedes, Renault, Ford, Skoda, Nissan, Opel și Hyundai. Pe lângă autoturisme, moldovenii au mai importat și camioane, autobuze, motociclete și autospeciale.

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna