Ţi-e frică de sensurile giratorii? Vezi "cea mai proastă intersecţie din lume"

De Redactor AE   |  18 Iulie, 2015

Distribuie :

Există şoferi care încă nu cunosc cum trebuie să intre şi/sau să iasă dintr-un sens giratoriu. Asta în pofida faptului că pe lângă rondurile din oraş deja existente, în centrul Capitalei vor apărea alte două sensuri giratorii noi foarte curând. Autorităţile municipale îşi propun să amenajeze ronduri la intersecţia străzilor Albişoara şi Puşkin, dar şi a bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt cu strada Ismail.

Acestea au drept scop fluidizarea traficului rutier. Nimic mai simplu. Spre exemplu în orașul Swindon din Marea Britanie, există un giratoriu format din alte giratorii mai mici, iar șoferii fac chiar îi fac față și astfel sunt reduse accidentele rutiere. În ceea ce ţine de modul în care te foloseşti de o intersecţie, sensurile giratorii sunt mană cerească.

Înainte să intri în giratoriu, te asiguri să nu vină cineva din stânga ta. Odată intrat în giratoriu, ai prioritate. Şi gata, ai ieşit. Totodată, din punct de vedere al fluidizării traficului, giratoriile sunt, de regulă, mai eficiente decât intersecţiile cu specificaţii proprii de prioritate sau decât cele cu semafor. După ce treci de giratoriul exterior, va trebui să te asiguri din direcţia opusă.

magischer-kreisel

 

Corelat la universul nostru, cel care are volanul pe partea stângă, s-ar explica în felul următor: dacă în primul giratoriu în care intri (unul exterior) te asiguri, ca de obicei, în partea stângă, la intrarea în giratoriul mare va trebui să te asiguri din partea dreaptă. De aici, ca să ieşi, va trebui să treci din nou printr-un giratoriu mic, exterior, pentru care te vei asigura din nou în partea stângă.

Cu toate că are o reputaţie de „cel mai prost sens giratoriu din UK” (2005), „cea mai proastă intersecţie din lume” (2007), „una dintre cele mai înfricoşătoare zece intersecţii din Marea Britanie” (2007), Swindon rezistă. Şi asta pentru că-şi face treaba bine în fluidizarea traficului - şoferii circulă atât de încet, încât riscul de coliziuni puternice este redus la minim.

Nu se spune nimic însă despre riscul apariţiei durerilor de cap!

Recomandate:

Record mondial pentru Geely. Chinezii au demonstrat eficiență termică impresionantă și consum de doar 2.2 l/100 km - Photo
Noutăți
Record mondial pentru Geely. Chinezii au demonstrat eficiență termică impresionantă și consum de doar 2.2 l/100 km

Noul sistem hibrid i-HEV de la Geely atinge o eficiență termică fără precedent, confirmată oficial la nivel global. Noul sistem va fi introdus pe modelele de serie. Constructorii auto co

Inna
Primul contact cu interiorul noului C-Class electric. Mercedes mizează pe lux și liniște absolută - Photo
Noutăți
Primul contact cu interiorul noului C-Class electric. Mercedes mizează pe lux și liniște absolută

Mercedes-Benz dezvăluie primele imagini din habitaclul viitorului C-Class electric, un model care promite confort de top și tehnologii inspirate din segmentul premium.C-Class intră &icir

Inna
Carburanții se scumpesc brusc în Bulgaria. Motorina, lider la creșteri după tensiunile din Orientul Mijlociu - Photo
Sociale
Carburanții se scumpesc brusc în Bulgaria. Motorina, lider la creșteri după tensiunile din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu lovește direct în buzunarele șoferilor din Bulgaria. Prețurile la pompă au explodat, iar autoritățile monitorizează atent piața pentru a preveni abuzurile.

Inna