Noul model de la Mercedes a fost surprins în cadrul testelor pe circuitul Nurburgring. La momentul actual, sedanul este în ultima fază de teste, ceea ce înseamnă că până la fin
Oficialii constructorului bavarez afirmă că la momentul acutal, inginerii și tehnicienii au demarat faza finală de testare. Sesiunile au început pe circuitul Salzburgring din Austria.&I
Constructorul american de automobile dezvoltă o tehnologie care va reduce în mod automat viteza când vehicolul se află în zonă pietonală. Tehnologia se numește Geofencing și ace
Viitorul XM, modelul mult controversat, a fost surprins în cadrul testelor dinamice. Acest fapt cu siguranță indică faptul că prezentarea noului SUV este tot mai aproape. Pentru a &icir
Oficialii de la Rimac au prezentat o serie de imagini cu noul hypercar electric Nevera. Imaginile au fost făcute în timpul testelor în condiții de iarnă, care s-au desfășurat În
Electricul Spectre de la Rolls-Royce este tot mai aproape de lansare! Constructorul britanic de automobile a testat noul model în Suedia, în condiții de iarnă și a publicat câteva im
Constructorul german de automobile a publicat o serie de fotografii cu noul GLC, care au fost realizate în timpul testelor. Conform oficialilor, modelul ar putea fi prezentat pân
Mini a publicat câteva imagini teaser cu noua generație a hatchback-ului de clasă mică. La acest moment, producătorul testează unul dintre prototipurile versiunii electrice.Cel mai prob
Cei de la Mercedes au testat unul dintre prototipurile noului model electric EQS SUV. Odată cu această ocazie, oficialii au publicat și câteva imagini, în care mașina apare camuflată.
Deja este cunoscut faptul că Rimac finalizează construcția modelului Nevera. Înainte ca hypercar-ul electric să ajungă la testele de impact, fondatorul companiei a testat un prototip d
Nici un EV nu a reușit să mă surprindă până acum. În mare parte, problema se ascunde în ADN-ul lor...
Producătorul bavarez ar putea lansa o mașină care nu a mai apărut în saloanele auto din anul 2004. Potrivit ultimilor informații lansate de către oficiali, prezentarea noului model ar putea avea
Dacă ești amator de off-road, pentru tine acest model de Nissan Patrol nu necesită nici un fel de introducere, e clar, regele! Iar dacă nu ești familiarizat cu ieșirile în noroi, tocmai ai aflat
VW își reconfirmă obiectivele, dar și le actualizează pentru a revendica 70% din vânzările totale de vehicule electrice din Europa până în 2030, comparativ cu obiectivul anteri
Mașini sport nu are fiecare și nici nu toți sunt interesați de ele. Majoritatea automobiliștilor circulă cu mașini mai ”obișnuite”, mai practice, cu motoare de volum mic și nu foarte puter
Alan Enileev, un blogger auto relativ popular în Federația Rusă, a scos în ring noul Porsche Taycan Turbo S, cel mai performant vehicul electric de la celebrul producător de 911. Iar rival
Sunt cele două mașini rivale și pot concura de la egal? Nu știu să vă zic. Tot ce pot confirma e doar că au performanțe similare, țintesc același grup de cumpărători și ambele sunt de producție nemțea
În veșnica luptă dintre cele două tabere, fanii Audi și BMW, sau fanii quattro și cei cu xDrive, în diferite condiții și împrejurimi, va exista întotdeauna un singur &icir
Nissan își bucură fanii și clienții cu primele imagini detalaite de la interiorul noii generații Qashqai. SUV-ul s-a ales cu un bord digital de 12.3 inch, un Head-up Display de 10.8 inch, i
Opel Astra, Golful, BMW-ul M235i xDrive, Audi A3 Sportback, toate aceste mașini au ceva mai mult în comun decât doar patru roți. Ce mai exact veți spune voi? Ei bine, sunt fabricate de nem