Test Drive: Am testat gama de automobile MINI, inclusiv proaspăt lansatul Clubman!

De Redactor AE   |  24 Mai, 2016

Distribuie :

Dacă te întrebai ce este un MINI şi cu ce se mănâncă, să ştii că ai accesat pagina de care aveai nevoie. Asta deoarece, în urmă cu foarte puţin timp, AutoExpert a aterizat pe aeroportul din Munchen pentru a găsi răspunsul potrivit la această întrebare! Gazda show-ului a fost proaspătul Clubman, însă nu ne-a scăpat nici versiunea cabrio sau modelul cu cinci portiere. Astea fiind spuse, să înceapă călătoria în lumea MINI!

Pentru a fi mai bine dispus şi plin de energie, aşa cum se cere a fi la volanul unui MINI, am pătruns pe teritoriul Germaniei cu o zi înaintea evenimentului programat. Astfel că am avut suficient timp la dispoziţie cât să mă acomodez şi să mă pregătesc pentru ceea ce avea să urmeze, două zile în compania compactei premium britanice.

20160510_083820

Dimineaţa, după un mic dejun servit în grabă am părăsit hotelul în speranţa că voi găsi flota de maşini parcate în apropiere, ca un copil mic, fiind gata să îmi aleg jucăria. Aşa şi a fost, iar la scurt timp toţi jurnaliştii erau repartizaţi pe la maşinile lor, doi câte doi. Eu am făcut echipă cu editorul-şef al revistei TopSpeed, din Serbia, iar organizatorii ne-au pus la dispoziţie un model Cooper SD, maşinuţa cu cinci portiere şi de o nuanţă albastră, combinată cu dungi albe distincte, caracterstice MINI. Ăsta a fost şi modelul care mi-a plăcut cel mai mult de fapt, dar, despre asta ceva mai târziu.

20160510_092328

Aveam jurnalul de bord pregătit, agenda semnată şi rezervorul plin, iar de aici am pornit să explorăm împrejurimile în căutare de imagini splendide. După cum vă spuneam mai devreme, pentru acest început de exerciţiu aveam la dispoziţie un MINI Cooper SD cu 170 de cai putere, extraşi din propulsorul de 2.0 litri volum şi livraţi axei faţă prin intermediul unei transmisii manuale cu şase rapoarte. După mine, este cel mai dinamic şi cel mai bine echilibrat MINI din cadrul acestui test. Chiar dacă următorul model pe care am pus mâna era o decapotabilă splendidă ce pune pe roţi în jur de 192 CP şi 280 Nm, storşi dintr-un benzinar apropiat ca volum cilindric, totuşi, propulsorul pe motorină m-a cucerit. Mai ales că cei 380 Nm de cuplu motor de pe unitatea diesel fac diferenţa în orice situaţie.

20160510_110534

MINI Cooper S ConvertiblePrimul gând care m-a vizitat atunci când am urcat la volanul decapotabilei a fost mai mult un vis, ce poate şi trebuie să devină realitate, "să îmi au soţia, copilul şi să mă aventurez într-o călătorie"! Este greu de imaginat cât de pozitivă şi de inspirată poate fi maşinuţa asta. Cu fiecare detaliu nou pe care îl descoperi, fiecare buton sau ornament, te îndrăgosteşti tot mai mult de ea şi te face să renunţi uşor la prejudecăţi. Am observat că o bună parte din automobiliştii din ţară, percep un MINI ca pe o maşinuţă adresată mai mult femeilor, însă aflaţi că nu este deloc aşa! Manevrabilitatea, dinamica şi senzaţiile ascuţite de care este capabil un MINI, îl catapultează direct în mânile unui bărbat! M-am convins de asta în prima zi, şi urma să îmi întăresc percepţiile în ziua de teste, la BMW & MINI Driving Academy, în Maisach!

DCIM100GOPROGOPR7045.

2016 - 11 - Mai. Maisach.Locul în care orice amator de BMW şi MINI, îşi poate testa abilităţile în condus şi desigur, să înveţe multe alte lucruri noi. În cazul nostru, noutat eapurta numele de MINI Clubman, iar ce ascundea aceasta, aveam să aflăm într-o serie de exerciţii mai mult sau mai puţin dificile. Abia spre sfârşit de zi, mi-am dat seama de ce pe badge-ul personalizat era prezent un înscris, more safety, more fun.

20160510_092348

Grupul format din 12 jurnalişti auto, a fost împărţit în două tabere, conduse de câte un instructor şi pilot profesionist. Am făcut schimb de maşini de cel puţin 6 ori pe zi, la fiecare exerciţiu nou - schimb de piloţi, iar în total am pus în practică vreo şapte probe de condus. Vă puteţi da seama de câte ori am ajustat scaunul şi volanul pe poziţii nu?  :DTotul pentru a înţelege mai bine particularităţile fiecărui model, în dependenţă de tipul motorizării şi transmisia cu care era echipat (manuală/automată). Au fost şi cazuri când nici nu mai ştiai ce conduci, un benzinar sau un model diesel, puteai să îţi dai seama doar după turometru, de altfel, la nivel de senzaţii, diferenţele sunt reduse practic la minim. Cu excepţia faptului că dieselul trage mai bine de jos, dar şi se epuizează mult mai devreme.

Clubman_Training_0594

Primile lecţii au ţinut de poziţia corectă la volan, lucru extrem de important şi în măsură egală de neglijat de către o bună parte din conducătorii auto. Era astfel necesar să ni se amintească despre siguranţă şi pericole. Următorul pas a fost slalomul uşor, pentru a încălzi puţin motoarele, anvelopele şi reflexele. Abia mai târziu, a început distracţia!

Understeer sau efectul de subvirare. Absolut toate automobilele suferă de acest handicap! Este la fel de adevărat că subvirarea se simte mai pronunţat pe maşinile cu tracţiune pe puntea faţă decât pe cele cu tracţiunea pe roţile spate. Şi totuşi era foarte important să identificăm când are loc subvirarea şi cum o putem reduce, aflaţi la volanul noului MINI Clubman. Regulile jocului sunt universale, însă nu toate maşinile pot fi echipate cu un sistem de stabilitate DSC, atât de inteligent, care simplu nu îţi permite să aduci maşina la o asemenea etapă. Odată depistată subvirarea, sistemul electronic închide clapeta de admisie şi reduce turaţiile motorului.

Clubman_Training_1591

Am continuat apoi cu frânări de urgenţă pe asfaltul umed până la includerea ABS-ului, după care am repetat acelaşi exerciţiu dar deja complicat cu ocolirea de obstacole. Ţin să precizez că proba de mai sus este o imitaţie a uneia dintre cele mai răspândite situaţii de accident, în care şoferii nu reuşesc să ocolească obiectul din faţă din motiv că maşina "nu le permite" acest lucru. Am fost surprinşi astfel să vedem că noul MINI Clubman te lasă să conduci maşina chiar şi atunci când ai pedala de frână culcată la podea şi roţile aproape blocate.

Aş vrea să trec în revistă o informaţie importantă, legată de frâna de mână, care după cum v-aţi obişnuit probabil, pe majoritatea maşinilor moderne, este cu acţionare electrică. Excluderea manetei clasice, se traduce prin mai mult spaţiu util, plus că butonul e mai comod şi nu necesită effort fizic pentru acţionare. “Bine, dar ce faci în caz de urgenţă, cum opreşti maşina?”, vor spune unii! Răspunsul e simplu, tragi de buton! În cazul lui MINI Clubman, pasagerul poate “trage” frâna de mână din mers, acţionând cu egală forţă toate cele patru roţi!

Clubman_Training_1262

Nu ne-a rămas mult şi ajungem la un exerciţiu ceva mai periculos, în cadrul căruia, jurnaliştii din Turcia au ars ambreiajul şi au pierdut un sensor de parcare (LOL). Ideea acestei probe constă în simţul controlului deplin al maşinii, accelerând constant de la viteza de 70-80-90 şi până la 100-110 km/h, iar odată ajuns în viraj, pe apex, dai cu toată forţa pe pedala de frână! În mod normal, îţi imaginezi că ai fi "zburat de pe traseu", însă va trebui să te dezamăgesc, pentru că noul Clubman a rămas ferm pe poziţii urmând traectoria indicată de volan, fără un efort substanţial din partea şoferului. Însă odată cu mărirea vitezei, chiar şi cu 5 km în plus, riscul de a fi aruncat pe acostament creşte exponenţial. Iată de ce, vă recomand să respectaţi cu stricteţe limita de viteză impusă.

Clubman_Training_1339

Ah, eram pe cât ce să uit de un alt element distractiv, U-Turn la 180 de grade, în marşarier! Da da, aţi auzit bine. O manevră pe care o vezi mai mult în filme sau dacă mergi poate la o competiţie de slalom. Şi ştiţi ceva, se poate exersa în egală măsură pe maşinile echipate cu transmisie manuală cât şi pe cele cu cutia de viteze automată! Pare extrem de simplu la prima vedere, dar implică multă măiestrie.

Clubman_Training_2141

După pauza de masă mi-am recuperat puterile, pentru ca spre final de zi, să parcurgem un mini-circuit improvizat, cu o lungime de 1.7 km, unde am scos tot sufletul din motoare şi am încins frânele la roşu, fiind răsplătit astfel cu o doză de adrenalină pe măsură! După cum vedeţi, evenimentul în sine a fost axat mai mult pe testarea calităţilor dinamice ale maşinii, decât pe aspectul exterior/interior sau dotările oferite de producător. Până la urmă, volumul portbagajului, culoarea tapiţeriei sau dimensiunile jantelor sunt ultimile detalii care m-ar interesa aflându-mă la volanul unui MINI.

Clubman_Training_2124

Într-o altă ordine de idei, să nu vă imaginaţi că totul este chiar perfect într-un MINI. Nu. Nu aveţi practic portbagaj, chiar dacă într-un Clubman accesul la acesta este facilitat de cele două portiere cu deschidere spre lateral.-Aceleaşi portiere se fac vinovate pentru restricţionarea câmpului vizual în oglinda retrovizoare, fapt care atrage după sine instalarea în mod obligatoriu a camerei video pentru marşarier.-Instrumentele de bord sunt atât de compacte şi înghesuite încât pentru afişarea informaţiei necesare din calculatorul de bord, va trebui să exersezi cu un labirint de hârtie mai întâi. Te acomodezi, dar necesită antrenament şi este periculos să îţi sustragi atenţia de la condus pentru prea mult timp. Problema poate fi rezolvată şi dacă bifaţi din start opţiunea head-up display.-Nu sunt claustrofob şi apreciez enorm de mult ergonomia de care dă dovadă un MINI, dar cu toate astea mi-aş fi dorit mai mult spaţiu între mine şi pasagerul din faţă. Nici pe bancheta spate nu e chiar raiul, aici se pot acomoda două persoane, însă numai pe distanţe scurte.

Clubman_Training_3518

Cu toate astea, nu voi ascunde faptul că sunt un pic gelos pe proprietarii acestor maşinuţe, acum că îi înţeleg perfect de ce au optat pentru compacta britanicilor, sau mai bine zis a bavarezilor. Nu cred că există în lume un alt model din acest segment, care să se poată lăuda cu o varietate de accesorii personalizate şi care pe deasupra să îţi ofere o manevrabilitate şi agilitate pe care nici unele maşini cu tentă sport mai pronunţată nu sunt capabile să ţi le garanteze. Şi DA, este o maşină pentru egoişti, pentru că în afară de şofer şi pasager, nu mai are loc nimeni în spate. Poate doar patrupedul de companie, sau un bebeluş la fel de energic ca şi motorizările din acest test drive.

Vorbind despre laturile pozitive ale noului MINI Clubman, voi trece în revistă designul, atât exterior cât şi interior, comportamentul maşinii, precizia direcţiei şi manevrabilitatea, materialele de finisare şi cel mai important siguranţa (more saftey, more fun)! Iar dacă ar fi să aleg între cele trei modele de caroserie testate, eu aş opta pentru versiunea cu cinci portiere a lui MINI Cooper SD. Spaţiul interior este şi mai limitat faţă de un Clubman, însă dacă tot ai făcut ajuns în showroom-ul MINI înseamnă că ai în garaj şi un SUV sau break de rezevervă. :)

MINI_Drive_2260 MINI_Drive_2241 MINI_Drive_2215 MINI_Drive_1668 MINI_Drive_0880 MINI_Drive_0800 MINI_Drive_0109

DCIM100GOPROGOPR7106.

[caption id="attachment_66439" align="alignnone" width="640"]MINI Cooper SD MINI Cooper SD[/caption]

[caption id="attachment_66437" align="alignnone" width="640"]DCIM100GOPROGOPR7013. Colegul, editor-şef TopSpeed Serbia[/caption]

DCIM100GOPROGOPR7016.

DCIM100GOPROGOPR6998.

DCIM100GOPROGOPR6996.

[caption id="attachment_66429" align="alignnone" width="853"]20160510_141130 Din păcate nu am reuşit să pun mâna pe acest MINI JCW![/caption]

[caption id="attachment_66449" align="alignnone" width="853"]20160511_090053 BMW and MINI Driving Academy, Maisach[/caption]

20160510_174725 20160510_153118 20160510_141638 20160510_141237 20160510_110249 20160510_094651 20160510_092332 20160510_083811DRIVER TRAININGClubman_Training_3608 Clubman_Training_3596 Clubman_Training_3546 Clubman_Training_3522 Clubman_Training_2225 Clubman_Training_2114 Clubman_Training_1585 Clubman_Training_1517 Clubman_Training_1401 Clubman_Training_1341 Clubman_Training_1336 Clubman_Training_2382 Clubman_Training_0960 Clubman_Training_0936 Clubman_Training_0870 Clubman_Training_0231 Clubman_Training_0047 Clubman_Training_0046 Clubman_Training_0044 20160511_143106 20160511_143101 20160511_101832 20160511_095338 20160511_094411

Recomandate:

RCA și remorcile: cine plătește în caz de accident? Se pregătesc noi reglementări - Photo
Sociale
RCA și remorcile: cine plătește în caz de accident? Se pregătesc noi reglementări

Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) ar putea fi modificată pentru a clarifica responsabilitățile în cazul accidentelor rutiere cauzate de remorci. Cine

Inna
(FOTO) La fel de mare ca F10? Cum poate arăta noua generație a lui BMW Seria 3 - Photo
Noutăți
(FOTO) La fel de mare ca F10? Cum poate arăta noua generație a lui BMW Seria 3

Când BMW a spus că elementele de design ale Neue Klasse se vor regăsi și pe vehiculele cu motoare cu ardere internă, păi se pare că nu au glumit. A opta generație Seria 3 este similară cu i

Inna
Permisele de conducere emise în stânga Nistrului, valabile în Republica Moldova doar după susținerea examenelor naționale - Photo
Sociale
Permisele de conducere emise în stânga Nistrului, valabile în Republica Moldova doar după susținerea examenelor naționale

Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană vor putea obține permise de conducere moldovenești doar după promovarea examenelor teoretice și practice conform cerințelor

Inna
3 șoferi au rămas fără permis de conducere, după au încălcat limita de viteză pe un traseu din țară - Photo
Sociale
3 șoferi au rămas fără permis de conducere, după au încălcat limita de viteză pe un traseu din țară

Inspectorii de patrulare au depistat, în weekend, mai mulți șoferi care au încălcat limitele de viteză pe traseul R6, în apropierea localității Măgdăcești.Un tânăr de 22 de

Inna
Volvo a vândut, către chinezi, 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co - Photo
Noutăți
Volvo a vândut, către chinezi, 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co

Volvo a anunțat oficial vânzarea a 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co către producătorul chinez Zeekr, pentru suma de 708 milioane de euro. Decizia vine în co

Inna
Abarth renunță la motoarele termice. Mai mult nu vor fi lansate modele cu motoare convenționale - Photo
Noutăți
Abarth renunță la motoarele termice. Mai mult nu vor fi lansate modele cu motoare convenționale

Abarth a anunțat oficial că nu va mai produce modele echipate cu motoare termice, ca urmare a reglementărilor europene tot mai stricte, privind emisiile de CO2. Decizia marchează o schimbare important

Inna
Hyundai Ioniq 9: sud-coreenii prezintă prima schiță oficială cu interiorul modelului electric - Photo
Noutăți
Hyundai Ioniq 9: sud-coreenii prezintă prima schiță oficială cu interiorul modelului electric

Hyundai a prezentat prima schiță oficială a interiorului viitorului SUV electric Ioniq 9, un model cu trei rânduri de scaune care promite să impresioneze prin spațiu generos și o atmosferă elega

Inna