Tesla sparge tăcerea și confirmă apariția lui Model Y în anul 2019!

De Pavel   |  30 Octombrie, 2018

Distribuie :

La mijlocul anului 2017, compania Tesla a publicat pe rețelele de socializare primul teaser al viitorului SUV electric Model Y, care a promis să îl prezinte în anul 2019.

Acum, când constructorul american se confruntă cu un șir de probleme care vizează producția lui Model 3, dezvoltarea unui model este privită destul de sceptic. Însă oficialii Tesla rup tăcerea și confirmă planurile pentru Model Y!

În cadrul raportului financiar pentru al treilea trimestru al anului 2018, reprezentanții companiei au menționat că vor produce în curând un prototip al lui Model Y. Este pentru prima oară când Tesla face referire la noul SUV electric în cadrul unui raport oficial, astfel informațiile deja cunoscute cu privire la lansarea pe piață a modelului, devin mai veridice.

Conform detaliilor publicate anterior, Tesla Model Y va fi prezentat în luna martie a anului 2019, iar producția modelului de serie ar debuta în prima jumătate a anului 2020. Totodată prețul pentru noul vehicul electric estimat de analiști, se încadrează între costul perceput pentru Model 3

Din punct de vedere al prețului, analiștii estimează că Model Y va avea costuri situate undeva între Model 3 și Model S, adică în jurul sumei de 45.000 de dolari SUA.

Noul modelul va utiliza aceeași platformă folosită deja la construcția lui Model 3, ceea ce va permite o reducere considerabilă a costurilor de producție. Totodată CEO-ul companiei Tesla, Elon Musk, a declarat anterior că Model Y va avea un proces de producție "revoluționar", fără însă să ofere detalii concrete în acest sens.

Recomandate:

Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna