Tesla depășește Mercedes-Benz la vânzările globale și urcă pe locul doi în segmentul premium

De Inna   |  20 Iulie, 2026

Distribuie :

Tesla continuă să își consolideze poziția în industria auto mondială, iar rezultatele din prima jumătate a anului îi aduc un nou prag important. Constructorul american a reușit să depășească Mercedes-Benz la nivelul vânzărilor globale, după ce în urmă cu doi ani a trecut și peste Audi.

În primele șase luni ale anului, Tesla a livrat 838.149 de automobile la nivel mondial, ceea ce reprezintă o creștere de 16.3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Prin acest rezultat, compania fondată de Elon Musk a devansat Mercedes-Benz, constructorul german raportând 837.200 de autoturisme vândute, în scădere cu 7% față de primul semestru din 2025.

Evoluția Tesla vine într-un context dificil pentru industria auto, în care majoritatea marilor producători au raportat volume mai mici decât în anul precedent.

Liderul mondial rămâne Toyota, chiar dacă grupul japonez a înregistrat un recul de peste 3%, livrând aproximativ 5.3 milioane de vehicule în prima jumătate a anului. Pe locul secund în clasamentul constructorilor se află Grupul Volkswagen, care a comercializat 4.13 milioane de automobile, în scădere cu 6.3%.

În schimb, Stellantis a fost unul dintre marii câștigători ai perioadei. Grupul a raportat o creștere de aproape 11%, până la 2.95 milioane de vehicule, depășind General Motors și apropiindu-se de alianța Hyundai–Kia, care ocupă locul al treilea la nivel mondial, cu aproximativ 3.6 milioane de unități livrate, în scădere cu 1.6%.

În total, primele 20 de grupuri auto din lume au comercializat 37.3 milioane de vehicule în intervalul ianuarie–iunie, cu aproximativ 1.1 milioane mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea totală a pieței este de 2.8%, iar 14 dintre cei 20 de constructori au raportat rezultate negative.

Constructorii chinezi au avut evoluții mixte. SAIC, compania care deține și marca MG, și-a majorat vânzările cu 12.7%, până la 2.04 milioane de vehicule, apropiindu-se de Ford, care a coborât sub pragul de două milioane de unități livrate. De asemenea, Chery a înregistrat un nou record, cu 1.35 milioane de automobile vândute, în creștere cu 7.7%.

În schimb, BYD a raportat o scădere de 16.1%, până la 1.77 milioane de vehicule, ceea ce o expune riscului de a fi depășită de Suzuki, constructor care și-a majorat livrările cu 9.9%, susținut în principal de evoluția excelentă de pe piața indiană.

Analiștii consideră că industria auto mondială traversează o nouă etapă de consolidare, în care presiunea costurilor, electrificarea și concurența tot mai intensă vor accelera procesul de selecție al producătorilor. În acest context, constructorii care nu reușesc să țină pasul cu schimbările tehnologice și cu noile cerințe ale pieței, riscă să își piardă competitivitatea sau chiar independența în anii următori.

Recomandate:

Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna