Supercarul Velozzi Spidey va fi construit pentru a demonstra eficacitatea pânzei de păianjen în industria auto

De Pavel   |  13 Octombrie, 2020

Distribuie :

Compania americană de biotehnologie Spidey Tek, va produce un supercar, la construcția căruia se va folosi mătasea naturală de păianjen. Aceasta va fi transformată de specialiștii companiei în fibre și alte tipuri de materii prime, din care ulterior se vor produce panouri exterioare, elemente de interior și chiar sticlă.

Reprezentanții Spidey Tek declră că au elaborat o modalitate de a selecta genele responsabile de producerea de proteine fibrilate de mătase de păianjen și, chiar a reușit să le transplanteze pe lucerna de însămânțare, care este cultivată ca o plantă furajeră. În vestul Statelor Unite, sute de mii de hectare de teren agricol deja au fost plantate, ceea ce înseamnă că firma are acces la sute de tone de materie primă la costuri minime.

Lucerna modificată genetic poate fi colectată de 8-10 ori pe an, timp de cinci ani. După care, cu ajutorul unui proces complet inofensiv pentru ecologie, se separă proteina și se obține pulbere. Pulberea la rândul ei poate fi transformată în fibre, peliculă, hidrogel, spumă sau suprafețe speciale rezistente la uzură. O parte dintre acestea pot fi folosite ulterior pentru a produce atât elemente ale șasiului auto, cât și panouri ale caroseriei, geamuri, faruri sau jante.

Potențialul pânzei de păianjen se planifică a fi demonstrat pe viitorul supercar Velozzi Spidey, la construcția căruia va fi folosit o mulțime de acest material. Șeful Spidey Tek și companiei de inginerie Velozzi, Roberto Velozzi, intenționează să creeze cea mai ușoară, rezistentă și sigură mașină produsă în serie, care va putea concura cu bolizii de Formula 1 și prototipurile clasei LMP1.

Cu toate acestea, pentru moment, judecând după singura imagine publicată, noul supercar folosește designul conceptului prezentat în 2007 de Velozzi, pentru concursul Automotive X Prize.

Recomandate:

Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil - Photo
Accidente
Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil

Un accident mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, pe traseul dintre comuna Băcioi și satul Horești. Poliția a fost sesizată. Din cercetările preliminare efectuate la fața locul

Inna
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028 - Photo
Noutăți
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028

Lexus lucrează la un sport-coupe premium cu două locuri, care urmează să fie dezvăluit în 2027 sau 2028. Noul model, care ar putea purta numele Lexus SC, va împărți platforma cu viito

Inna
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa - Photo
Noutăți
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa

Toyota adaugă o opțiune electrificată în gama Land Cruiser, lansând o versiune mild-hybrid dedicată pieței europene. SUV-ul robust vine echipat cu un propulsor diesel de 2.8 litri, care pr

Inna
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite - Photo
Noutăți
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite

Constructorul suedez Koenigsegg a anunțat oficial că urmează să dezvăluie un nou supercar, descris drept „legendar”, într-un eveniment programat pentru data de 25 iunie. Până l

Inna
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme - Photo
Noutăți
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme

Chery, producătorul auto chinez, derulează o serie de teste extreme menite să verifice fiabilitatea și siguranța bateriilor montate pe modelele sale electrice și hibride. În cadrul campaniei &bd

Inna
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai - Photo
Noutăți
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai

În luna mai, constructorii din China au cucerit o parte semnificativă din piața europeană, cu vânzări ce au crescut spectaculos cu 85% față de aceeași lună a anului precedent. Aceste rezul

Inna
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul - Photo
Noutăți
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul

Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” și-a îmbunătățit dotarea cu două vehicule blindate primite printr-o donație a Uniunii Europene, facilitată de Platforma Instrumentu

Inna