Stuttgard va interzice motoarele diesel Euro 4 și mai vechi, deja din ianuarie 2019!

De Pavel   |  13 Iulie, 2018

Distribuie :

Orașul german Stuttgart, care găzduiește compania Mercedes-Benz, a anunțat că vrea interzicerea mașinilor cu motoare diesel, începând cu luna ianuarie 2019. Sunt vizate motoarele Euro 4 și mai vechi, iar nemții vor să ia măsuri pentru ca propulsoarele Euro 5 să nu ajungă să fie și ele interzise.

După ce legea a fost modificată astfel încât administratorilor orașelor le-a fost permis să interzică accesul mașinilor diesel în interiorul acestora, autoritățile din Stuttgart au anunțat o nouă lovitură grea pentru industria auto germană.

“Vrem să evităm interzicerea motoarelor diesel Euro 5 printr-un pachet de măsuri pentru un aer mai curat,” a declarat Andreas Schwarz, liderul grupului parlamentar al “verzilor” din regiunea Baden-Wuerttemberg.

Potrivit acestuia, pentru reducerea poluării va extins și transportul în comun și vor fi făcute mai multe investiții în servicii de mobilitate cu mașini electrice.

Datele oficiale arată că orașe precum Hamburg, Munchen sau Stuttgart depășesc limitele de NOx impuse de Uniunea Europeană, o problemă ce poate conduce la boli respiratorii pentru populație.

Dacă măsurile luate de autorități în Stuttgart nu vor aduce aceste limite în intervalul “legal” până la jumătatea lui 2019, există riscul ca și motoarele diesel Euro 5 să fie interzise începând cu ianuarie 2020.

Recomandate:

Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură - Photo
Noutăți
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură

Bentley trece la un nou capitol vizual. După mai bine de două decenii fără modificări și peste un secol de existență, constructorul britanic de automobile de lux a prezentat a cincea versiune a emblem

Inna
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive - Photo
Noutăți
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive

După o perioadă de liniște, legendarul nume SRT (Street and Racing Technology) revine în prim-plan, fiind relansat oficial de grupul Stellantis. Cunoscută pentru modele emblematice precum Dodge

Inna
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring! - Photo
Noutăți
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring!

BMW continuă să impresioneze în lumea mașinilor de performanță, iar noul M2 CS tocmai a stabilit un nou reper absolut pe circuitul Nurburgring Nordschleife, devenind cel mai rapid automobil de s

Inna