Studenții români au transformat o Dacia Duster într-o limuzină cu un interior destinat oamenilor de afaceri!

De Pavel   |  29 Iulie, 2022

Distribuie :

Dacia se poate lăuda în prezent cu unul dintre cele mai populare și de succes SUV-uri din lume! Este vorba despre celebrul Duster, care timp de două generații ademonstrat că este poate cel mai bun model din segmentul SUV-urilor ieftine. 

Universitatea de mecanică și Tehnologie din Pitești, a organizat un eveniment în care a demonstrat publicului câteva dintre proiectele, autorii cărora sunt studenții săi.

Pentru a crea o caroserie de limuzină, a fost folosit un Duster pre facelift din 2018. SUV-ul a fost alungit cu 1.52 metri, ampatamentul ajungând respectiv la 4.19 metri. Ca urmare, lungimea totală este acum de 5.84 metri!

Interiorul Dusterului, este descris de studenți drept un oficiu mobil. În partea din spate a salonului, au fost instalate patru scaune confortabile, geamuri suplimentare și mai multe trape, pentru a face habitaclul mai luminos.

Echipamentul implică o priză pentru încărcarea unui laptop, posibilitatea de conectare la Internet printr-o rețea mobilă, a fost adăugat un ecran mare cu o cameră video pentru conferințe video, mese pliante și numeroase lămpi.

 

Recomandate:

Producția lui Nissan Leaf, afectată de aprovizionarea cu baterii. Se vor produce mai puține exemplare decât era planificat - Photo
Noutăți
Producția lui Nissan Leaf, afectată de aprovizionarea cu baterii. Se vor produce mai puține exemplare decât era planificat

Producția electricului Nissan Leaf a fost redusă. Decizia vine în urma întârzierii în aprovizionarea cu baterii. Producția noului model electric Nissan a fost ajustată

Inna
Șoferul unui Citroen a decedat, după ce ar fi provocat un accident rutier. Poliția: i s-ar fi făcut rău și a pierdut controlul - Photo
Accidente
Șoferul unui Citroen a decedat, după ce ar fi provocat un accident rutier. Poliția: i s-ar fi făcut rău și a pierdut controlul

Un bărbat de 62 de ani a decedat, în timp ce două femei au ajuns la spital. Tragedia a avut loc în urma unui accident rutier, care s-a produs în localitatea Costești, raionul Ialoven

Inna
„Pe fondul semnalelor foarte bune”, Tesla vrea să mărească producția la fabrica sa din Germania - Photo
Noutăți
„Pe fondul semnalelor foarte bune”, Tesla vrea să mărească producția la fabrica sa din Germania

Tesla va mări producția la fabrica din Germania. Decizia va fi aplicată până la sfârșitul anului curent. Potrivit declarațiilor făcute de șeful uzinei, decizia de a mări producția

Inna
Nu parcați mașinile în preajma arborilor! SHS a emis Cod Galben de vânt - Photo
Noutăți
Nu parcați mașinile în preajma arborilor! SHS a emis Cod Galben de vânt

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis, pentru mâine, alertă meteo. În intervalul orelor 06:00 - 18:00, se prevăd intensificări ale vântului. Pe tot teritoriul țării,&nb

Inna
Primul model din seria Neue Klasse, BMW iX3, va fi asamblat la uzina din Ungaria - Photo
Noutăți
Primul model din seria Neue Klasse, BMW iX3, va fi asamblat la uzina din Ungaria

Noul BMW iX3 va intra pe linia de asamblare, la finalul lunii octombrie. Primul model din era Neue Klasse va fi asamblat la uzina din Debrecen, Ungaria. Lansarea pe piață a noului model este

Inna