Strada 31 august 1989 ar putea deveni o zonă unde pietonii și bicicliștii au aceleași drepturi ca și automobilele!

De Pavel   |  14 Iulie, 2020

Distribuie :

Astăzi, 14 iulie, vice-primarul municipiului Chișinău, Victor Chironda a publicat o postare în care anunță că pe ordinea de zi a ședinței de azi a Consiliului Municipal s-a aflat un proiect de decizie care prevede schimbarea categoriei străzii 31 august 1989 din stradă cu prioritate pentru automobile în stradă pe care pietonii și bicicliștii au aceleași drepturi ca și automobilele.

Autoritățile își propun transformarea străzii într-un Coridor Verde, care în perspectivă, să facă legătură dintre Parcul Valea Trandafirilor, Parcul Valea Morilor și Parcul Dendrariu.

Conform proiectului propus, pe acestă stradă va fi lărgit trotuarul și amenajată pistă cu sens dublu pentru bicilete din contul îngustării carosabilului. Intersecțiile vor fi securizate prin treceri pietonale denivelate și extensii de curbură a trotuarelor.

Planul de redesign al străzii a fost elaborat cu suportul PNUD Moldova, iar reamenajarea va demara în septembrie 2020, din contul resurselor oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI).

”Mizăm mult pe suportul consilierilor pentru acest proiect de decizie. Împreună putem transforma orașul Chișinău într-un oraș pentru oameni”, a conchis Chironda.

x
x

 

Recomandate:

Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna