SSC pregătește o versiune hybrid a celui mai rapid hypercar Tuatara!

De Pavel   |  30 Mai, 2022

Distribuie :

Hipercarul american SSC Tuatara, care a reușit să accelereze până la 475 km/h, deși acest record nu a fost înregistrat oficial, va deveni și mai rapid. Asta după ce fondatorul SSC America de Nord, Jerod Shelby, a anunțat despre dezvoltarea unei versiuni hybrid, care va primi un sistem de tracțiune integrală și mai multă putere, generată de motoarele electrice.

Într-un interviu acordat publicației Motor Authority, Jerod Shelby a spus că producătorul lucrează deja la un model electrificat al SSC Tuatara. În ciuda faptului că hypercarul hybrid se bazează pe modelul Tuatara, noua versiune ar putea primi propriul nume, pe care SSC America de Nord nu l-a dezvăluit încă.

Plus la asta, oficialii nu anunță nici tirajul viitorului model, însă Jerod Shelby a promis că vor fi asamblate peste 125 de exemplare.

În prezente, Tuatara este echipată cu un sistem de propulsie alcătuit dintr-un benzinar V8 de 5.9 litri volum dotat cu două turbosuflante, astfel că este capabil să dezvolte 1.369 CP pe benzină obișnuită, sau 1.774 CP pe E85, putere gestionată de o transmisie robotizată CIMA.

Astfel, la cele descrise mai sus se vor adăuga două motoare electrice, care vor asigura totodată și o tracțiune integrală.

 

Recomandate:

Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă - Photo
Sociale
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă

Motorina a trecut de pragul de 34 de lei, iar nemulțumirile cresc. În plină criză petrolieră, ANRE afirmă că mecanismul de plafonare nu doar că funcționează, ci a evitat un scenariu mult mai dur

Inna
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu - Photo
Sociale
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu

Deși statisticile arată o scădere a numărului de accidente rutiere, realitatea rămâne îngrijorătoare: tot mai multe tragedii implică pietoni, chiar în zonele considerate sigure. Auto

Inna
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini - Photo
Noutăți
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini

Testat în condiții extreme, aproape de Cercul Polar, viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe promite să redefinească performanța electrică. Germanii dezvăluie noi imagini și detalii surprinză

Inna
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service

O defecțiune aparent banală poate deveni periculoasă în trafic. Ford este nevoit să recheme sute de mii de mașini din SUA după ce autoritățile au identificat un risc care afectează direct v

Inna
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911 - Photo
Noutăți
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911

911 va primi o versiune nouă. Porsche a anunțat oficial despre acest fapt. Noua versiune urmează să fie prezentată săptămâna viitoare. Germanii de la Porsche pregătesc o versiune actual

Inna