Special
Bentley Batur va fi un grand tourer pe care îl va construi caroserierul Mulliner. Acum, constructorul britanic a publicat un video teaser cu viitorul model. Oficialii con
Versiunea modernizată a celebrului buggy a fost proiectată de Freeman Thomas. Anume această persoană s-a aflat și în spatele designului versiunii originale de acum aproape 60 de a
Bizzarrini 5300 GT Corsa Revival a fost prezentat încă la începutul anului și este primul proiect al companiei după preluarea drepturilor mărcii italiene de cei de la Pegasus Brands î
Primele detalii cu hypercarul electric de la Rimac au fost destăinuite încă la jumătatea anului trecut. Acum, reprezentanții mărcii croate anunță livrarea primului exemplar Nevera de serie.
Exemplarul care va fi curând vândut în cadrul unei licitații, a fost construit la comanda individuală a Prințesei Diana. Trebuie de menționat că ea acorda importanță majoră ca automo
Cel mai probabil că în 2024, constructorul american de automobile va lansa noul Corvette E-Ray, care reprezintă nimic altceva decât o versiune hibridă a celebrului model american
Pe 19 august curent va avea loc Concursul de Eleganță Pebble Beach. Cu această ocazie, producătorul britanic de automobile anunță că va lansa două modele noi. Concursul de Eleganță
Oficialii Porsche au afișat noua generație a modelului de circuit, care are la bază actuala generație 911 (992). Potrivit oficialilor, acum automobilul dispune de un propulsor mai puternic, compa
Primul model cu zero emisii de la Rolls-Royce se află la momentul actual la Riviera Franceză. Aici noul Spectre va fi testat pentru o distanță de 625.000 km. Ca și în cazul altor mașini
Ultimele informații confirmă că evenimentul de lansare a primului automobil cu zero emisii de la Bentley se va desfășura cu câteva luni mai târziu comparativ cu planurile inițiale ale comp
Deja pe 27 iulie, constructorul britanic de automobile va prezenta noul concept Aceman. Potrivit unor surse, noul concept va demonstra un nou limbaj de design în istoria mărcii.
Casa de licitații RM Sotheby's, a prezentat un model unic. Vorbim despre Ferrari F300, care a fost produs de către italieni încă în anul 1998. Bolidul care era condus de
Constructorul american de automobile devine tot mai generos la capitolul fotografii și informații, privind conceptul electric Celestiq. Prototipul electric folosește noua platformă Ultium dezvolt
În colecția lui Paul Walker se regăsește și un Porsche 911 Carrera RS 2.7. În pofida faptului că acesta a fost procurat încă în 2011, este într-o stare impecabilă.
Noua ediție specială, pe care niponii au dezvoltat-o exclusiv pentru piața din Japonia, va fi replicată în doar 50 de exemplare. Această ediție poartă denumirea Supra Matt White. Potriv
Cele mai recente informații spun că primul model electric dezvoltat de Xiaomi, va intra pe linia de asamblare în anul 2024. Până atunci, pentru a nu fi mult prea grea așteptarea, cei de la
Constructorul coreean de automobile a publicat primele informații și imagini cu noul prototip electric. Vorbim despre N Vision 74, care deține un design deosebit, în contextul preferințelor
Producătorul ceh de automobile prezintă publicului o nouă imagine teaser cu conceptul pur electri Vision 7S. Prin intermediul acestui prototip, cehii anunță o nouă direcție de design a mărcii.
Hatchback-ul găsit în Japonia a fost produs în anul 1996. Istoria acestuia este una foarte captivantă, în contextul în care bordul indică doar 25 km!Automobilul și-a păstra
BMW și McLaren, încă în prima parte a anului curent, au avut discuții, privind proiectarea unui supercar și a unui crossover. Ambele modele ar urma să fie dotate cu propulsi