Șoferul Audi-ului ar putea primi 6 ani şi 8 luni de închisoare! Decizia finală va fi pronunțată pe 11 august

De Pavel   |  31 Iulie, 2020

Distribuie :

Astăzi, vineri, 31 iulie, a avut loc procesul de judecată cu privire la accidentul rutier din luna mai, de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare. Șoferul de 28 de ani care a provocat tragicul accident soldat cu moartea a doi oameni, în continuare nu recunoaște că ar fi participat la o cursă ilegală, transmite publika.md

Tânărul spune că regretă cele întâmplate şi speră la o pedeapsă mai blândă. Chiar și așa, procurorii au cerut 6 ani şi 8 luni de puşcărie în cazul acestuia. Judecătoria Chişinău, cu sediul la Buiucani, a decis că va pronunţa sentinţa la şedinţa următoare, programată pentru 11 august.

"N-aş fi vrut ca această zi să fi fost în viaţa mea este un coşmar pentru mine. Nu am făcut-o intenţionat. Ce ţine de cursă, eu nu am participat niciodată într-o cursă nici în acea zi şi nici niciodată. Accelerarea vitezei este o greşeală pentru care regret. Îndrăznesc să cer să fiu lăsat în libertate, să pot repara prejudiciile materiale ale părţilor vătămate", a declarat Ion Tcaciuc, inculpat. 

Avocatul tânărului susţine că acesta a intrat în intersecţie cu viteză excesivă, la culoarea roşie a semaforului, din neatenţie.

"S-a încălcat limita de viteză, da s-a trecut din neatenţie la semnalizarea roşu a semaforului. Ceea ce face diferenţa sunt nişte circumstanţe nefaste care s-au întâmplat că a ieşit o maşină în faţă".

Acuzarea a solicitat un termen de detenţie mai mic decât cel prevăzut de lege, deoarece tânărul şi-a recunoscut vina. Asta în timp ce rudele părţilor vătămate au solicitat o pedeapsă conform legii, precum şi achitarea prejudiciilor materiale şi morale de ordinul sutelor de mii de lei.

"Aş dori pedeapsă în strictă conformitate cu legea".

Amintim că accidentul care a șocat întreaga societate s-a produs în luna mai, după ce un tânăr la volanul unui Audi S8 a trecut la culoarea roșie intrând cu viteză în intersecție. Astfel, maşina pe care o conducea a lovit în plin un taxi, care a fost proiectat într-un alt autoturism. Impactul a fost atât de violent încât taximetristul și pasagerul său s-au stins pe loc, iar alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Sursa: publika.md

Recomandate:

Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna