Șofer amendat că a circulat cu 696 de km/h! Nu e glumă, polițiștii i-au trimis procesul verbal prin poștă

De Pavel   |  4 Aprilie, 2019

Distribuie :

Un șofer a fost amendat de polițiștii rutieri după ce radarul a înregistrat o viteză pe care la moment nici un supercar de stradă nu poate să o atingă - 696 de km/h! Da, ați citit bine! Omul a fost sancționat pentru că a condus în localitate, unde viteza maximă este de 50 de km/h.

O să ziceți că nu este posibil. Și aveti dreptate! Amenda este, evident, o eroare cauzată de radar. Barbatul din Belgia, țara în care s-a petrecut evenimentul, a trimis amenda înapoi poliției imediat ce a găsit-o în cutia poștală, pentru a fi modificată. Asta dupa ce înștiințarea mai fusese „revizuită” o dată, de la 696 de km/h, la 654 de km/h!

Tânărul de 30 de ani susține că a depășit viteza legală cu doar 10 kilometri, iar acum așteaptă răspunsul autorităților, în legătură cu sesizarea sa. Înștiințarea inițială nu menționa și valoarea contravenției, însă conform legislatiei belgiene, depășirea cu 10 kilometri a vitezei înseamnă o amendă de 50 de euro.

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna