Serviciul vamal anunță că la această oră, activitatea feribotului de la Molovata, care face legătura între cele două maluri ale Nistrului, este sistată din cauza vântului puternic.Se m
Agenția pentru protecția consumatorilor și supravegherea pieței anunță că, la telefonul consumatorului au parvenit mai multe apeluri ale consumatorilor din mai multe localități ale Repu
Deputații au votat, în cea de-a două lectură, proiectul de lege pentru modificarea Codului vamal și anume – excluderea prohibiției la importul pieselor și accesoriilor uzate pentru mi
Criza produselor petroliere apărută la noi în țară a luat prin suprindere șoferii moldoveni, care nu s-au așteptat la astfel de scumpiri nemaipomenite. În urma creșterii prețurilo
Pe fondul războiului pornit de Federația Rusă pe teritoriul Ucrainei, piața petrolieră a înregistrat majorări considerabile a costului petrolului. Acest fapt, în mod firesc s-a răsfrâ
Într-o conferință de presă ținută acum două ore, prim-ministra Natalia Gavrilița a precizat că Guvernul nu examinează posibilitatea reducerii accizelor la importul de carburanți sau mi
Un tânăr de 20 de ani, originar din raionul Ungheni, a fost reținut de polițiștii din capitală pentru 72 de ore, fiind suspectat de răpirea unui automobil.Polițiștii Inspectoratul
Veste șocantă pentru automobiliști! ANRE a publicat noile prețuri plafon ale principalelor tipuri de carburanți valabile pentru ziua de mâine, 10 martie.Astfel, avem un nou record de scumpir
Pentru ziua de mâine ANRE a anunțat noi scumpiri semnificative ale prinicpalelor tipuri de carburanți, care indică un nou preț record! Agenția anunță că monitorizează situația pe piața carb
În transportarea persoanelor refugiate pe teritoriul Republicii Moldova, pe parcursul ultimelor 10 zile, au fost antrenate 112 autobuze din cadrul Parcului Urban de Autobuze Chișinău.
În temeiul prevederilor Dispoziției nr. 7 din 4 martie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, începând cu 4 martie curent și în perioada
Conflictul din Ucraina creează tot mai multe greutăți și pentru Republica Moldova. De câteva zile asistăm la creșterea șocantă a prețurilor pentru carburanți. Zilnic, prețurile cresc tot mai mul
Agenția Națională Transport Auto informează că, în rezultatul negocierilor purtate cu autoritățile competente ale Letoniei, Ungariei și Slovaciei, a fost permis operatorilor de tr
Trăim timpuri complicate, iar războil din Ucraina, inițat de Federația Rusă, afectează toate industriile și mai ales sectorul energetic. Astfel, asistăm de trei zile la scumpiri șocante ale prețu
După ce ieri am rămas uimiți de majorarea considerabilă indicată de ANRE pentru ziua de astăzi, Agenția vine din nou cu o veste extrem de proastă pentru șoferi.Mâine, 4 martie, carburanții s
În aceste momente urmărim un adevărat război desfășurat de trupele rusești pe teritoriul Ucrainei. Zilnic vedem sute de video-uri și fotografii cu civili care sunt răniți și chiar omorâți
Poliția de Frontieră anunță despre prezența unui flux sporit în punctele de trecere a hotarului Palanca-Maiaki-Udobnoe, Basarabeasca-Serpniovo și Giurgiulești-Galați.Potrivit date
Recent vă spuneam că în urma sancțiunilor aplicate pentru Rusia din partea Uniunii Europene și SUA, mai mulți producători au oprit livrările de automobile pe teritoriul rus. Acum, la cei câ
În contextul în care Republica Moldova primește tot mai mulți refugiați din Ucraina, țară atacată de ocupanții ruși, compania EV Point anunță că este gata să asigure cu alimentare gra
ANRE a verificat informațiile vehiculate de către unele surse media, precum că la unele benzinării se formează cozi pentru alimentarea automobilelor și desclară despre faptul că acestea nu coresp