Skoda publică primele imagini cu noua generație Octavia Scout, acum disponibilă cu tracțiune față și mai multe motorizări!

De Pavel   |  10 Iunie, 2020

Distribuie :

Skoda continuă actualizarea gamei de modele a noii generației Octavia, iar de această dată prezintă versiunea Scout. Aceasta se impune cu pachetul special Rough-Road pentru drumuri dificile, care oferă o gardă la sol cu 15 mm mai mare decât cea a versiunii break Combi, dar și o protecție suplimentară pentru podea.

Octavia Scout poate fi ușor recunoscută grație inscripțiilor Scout pe aripile frontale, lumini anticeață LED disponibile deja standard și jantelor cu diametrul de 18 inch, care opțional pot fi înlocuite cu cele de 19 inch.

La capitolul interior observăm un design modificat, un display central cu diagonala de 10 inch, elemente decorative specifice versiunii Scout și scaune ThermoFlux care poartă badge-ul Scout.

Pentru prima dată, Octavia Scout poate fi comandată cu tracțiune față, pe lângă variantele cu sistem de tracțiune integrală deja existente. Modelul vine echipat cu un motor TDI de 2.0 litri volum capabil să dezvolte 200 CP și 400 Nm. Pentru cei mai puțin pretențioși, cehii au pregătit varianta deforțată a motorului diesel de 2.0 litri volum care oferă 150 CP. Iubitorii de benzinare, vor putea opta pentru o unitate TSI de 2.0 litri volum care va oferi 190 CP. Toate motorizările sunt cuplate standard la o cutie DSG cu șapte rapoarte și un sistem de tracțiune integrală.

La fel, în ofertă se mai regăsește un TDI de 2.0 litri și 115 CP, precum și un benzinar de 1.5 litri volum de 150 CP cuplat la o cutie manuală cu șase trepte. Cei care își doresc un motor electrificat pot alege  versiunea e-TEC a motorului TSI de 1.5 litri volum, care oferă tehnologie mild-hybrid și cutie DSG cu șapte trepte.

Mai multe imagini și informații tehnice care vizează Octavia Scout vor fi publicate de Skoda în prima parte a lunii iulie.

Recomandate:

Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna