Skoda a ajuns la maşina cu numărul zece milioane

De AutoExpert   |  14 Octombrie, 2011

Distribuie :

Skoda a ajuns la maşina cu numărul zece milioane

Pe 12 octombrie 2011, Skoda a produs automobilul cu numărul zece milioane, în uzina din Mladá Boleslav. Modelul jubiliar este o Fabia Monte Carlo albă.

Se pare că săptămâna aceasta este una foarte plină pentru cehii de la Skoda. După ce în urmă cu doar câteva zile a inaugurat linia de producţie a noului model Rapid, în India, producătorul european are acum un motiv de sărbătoare, chiar în ţara sa de origine.

Automobilul cu numărul zece milioane a ieşit de pe linia de asamblare de la fabrica principală a companiei cehe, situată în Mladá Boleslav, iar acesta va fi un punct de atracţie principal în proaspăt renovatul Muzeu Auto Skoda. În acelaşi timp, producătorul îşi confirmă planurile de dezvoltare pentru anii următori.

Atingerea acestei cifre de producţie marchează o altă etapă în dezvoltarea de succes a producătorului. În ultimii 20 de ani, Skoda a reuşit să-şi multiplice de patru ori cifrele de vânzări, la nivel mondial. Din 1991, gama de modele a crescut de la un model, la numărul actual de şapte modele. În timp ce cu ani în urmă se concentra pe Republica Cehă şi Europa, producătorul se bucură în ziua de azi de succes la nivel internaţional, în peste 100 de pieţe.

Pe parcursul strategiei de creştere Skoda, din anii ce urmează, marca va implementa cea mai amplă ofensivă de modele din istoria sa. În următorii doi până la trei ani, va lansa un automobil la fiecare şase luni. La Salonul Auto Frankfurt 2011, producătorul ceh a prezentat conceptul "Mission L", care reprezintă concretizarea unui nou sedan compact. La scurt timp după aceea, Škoda a prezentat presei din Mladá Boleslav noua maşină de clasă mică, "Citigo".

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna