Sesiunea DynoDays Nr43 își anunță ușile deschise și în acest sfârșit de săptămână
De Redactor AE | 2 Decembrie, 2019
Dyno Stand. Cu siguranță că ați întâlnit des aceste cuvinte în publicațiile AutoExpert. Probabil că pentru unii nu va fi o noutate, dar avem și în Chișinău un astfel de stand. La ce folosește și care-i treaba cu DynoDays, aflați în cele ce urmează.
Dyno Stand-ul este proiectat și predestinat pentru măsurarea cailor putere livrați de către motorul mașinii dvs. Automobilul este urcat pe o platformă specială, fixat cu sistem de siguranță și accelerează într-o anumită treaptă, până la turațiile maxime. Măsurarea se face la roți, astfel că cifra obținută este mai mică decât ce declară producătorul în pașaportul tehnic.
Însă printr-o formulă simplificată, puteți afla estimativ câți cai putere dezvoltă motorul, la volantă.
Fie că ați făcut careva modificări tehnice și sperați la un adaos de CP, sau doar vreți să aflați câți din ei au mai rămas vii după ce a fost exploatată ani la rând prin Moldova, în fiecare vineri, la DynoDays, o puteți face la un cost redus.
Pagina evenimentului DynoDays o puteți accesa aici.