Se împlinesc 10 de ani de când Volvo a fost cumpărată de chinezi! Vânzările s-au majorat cu peste 50%, iar profitul a crescut de 9 ori

De Pavel   |  31 Martie, 2020

Distribuie :

La data de 28 martie 2010, gigantul Geely a semnat un acord cu americanii de la Ford, conform căruia producătorul Volvo era vândut chinezilor. Achiziția era privită cu dispreț în Europa, pe motiv că Geely este un producător din China, însă chiar și după ce a fost cumpărată, Volvo a rămas în continuare o companie independentă, s-a extins la nivel global și a lansat numeroase modele noi.

În tot acest timp, suedezii au avut multe de câștigat. Vânzările globale ale companiei au crescut cu pste 50%, de la 450.000 de unități în 2011 la peste 705.000 unități în 2019, iar profitul a înregistrat o creștere de 9 ori de la circa 140 de milioane de euro în 2011 la 1.29 miliarde de euro în 2019.

CU această ocazie, CEO-ul Volvo, Håkan Samuelsson, a emis un comunicat în care spune că: "Astăzi, Volvo este mai puternic ca niciodată. Cu Geely am început o nouă fază plină de succes care ne-a dus la un nou nivel. Am schimbat complet gama de modele, ne-am extins la nivel global, aproape ne-am dublat vânzările și am trecut de la break-even la profit".

Acum, Volvo se laudă cu încă patru uzine și un centru de cercetare în China, la care se adaugă și o uzină în SUA. Pentru viitor, Volvo își propune ca în 2025 jumătate dintre mașinile pe care le construiește să fie electrice, iar cealaltă jumătate să fie hybrid.

Recomandate:

Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - Photo
Accidente
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un grav accident rutier s-a produs, astăzi, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă, din raionul Anenii Noi. În urma impactului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medic

Inna
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay - Photo
Noutăți
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay

Compania Apple a adăugat marca LADA pe lista oficială a automobilelor compatibile cu sistemul CarPlay, alături de producători consacrați precum Kia, Lamborghini, Land Rover, Lexus și mulți alții. &Ici

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor - Photo
Noutăți
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor

BMW Group anunță un nou parteneriat strategic cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor, parte a Schwarz Group, grupul care deține rețelele Lidl și Kaufland. Cola

Inna
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii - Photo
Sociale
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii

Municipalitatea Chișinău va interveni pe toate segmentele de drum unde au apărut gropi, imediat ce condițiile meteo vor deveni favorabile. Asigurările vin din partea primarului Ion Ceban, care susține

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare

Mercedes-AMG pregătește o schimbare majoră în gama C-Class de performanță. Actualul C63, echipat cu un motor cu patru cilindri și sistem plug-in hybrid, va fi retras, urmând să fie î

Inna