Schreyer este numit primul președinte non-Corean al companiei Kia

De AutoExpert   |  17 Decembrie, 2012

Distribuie :

Schreyer este numit primul președinte non-Corean al companiei Kia

Peter Schreyer, designerul şef al mărcii Kia, a fost numit preşedintele executiv al acestei mărci, eveniment care poate fi considerat o decizie istorică pentru constructorul din Coreea de Sud, Schreyer fiind primul non-coreean desemnat pe această poziţie importantă în compania deţinută de Hyundai Motor Company. Schreyer îşi va păstra şi poziţia de şef al departamentului de design de la Kia şi va fi unul dintre cei trei preşedinţi ai companiei. Promovarea sa pe această poziţie importantă are rolul de a-i mări influenţa asupra acestei mărci în vederea întăririi viitoarelor modele, destinate să se lupte cu rivalii din Germania.

Peter Schreyer s-a alăturat echipei Kia în 2006. Înainte să lucreze pentru coreeni, el a făcut parte din familia Volkswagen Group, unde a contribuit semnificativ la apariţia mai multor modele Volkswagen, cum ar fi Passat şi Beetle, dar şi la prima generaţie a lui Audi TT şi a altor modele Audi. Ferdinand Piech, unul dintre cei mai importanţi oameni din Volkswagen Group, a recunoscut recent că plecarea lui Schreyer a fost o greşeală pentru această marcă.

Peter Schreyer a reușit să creeze companiei Kia o identitate de marcă mai puternică, obţinută cu ajutorului celebrului "tiger nose" - grila faţă cu design deosebit implementată de Schreyer pe toate modelele din gamă, de la Picanto până la Optima, menită să le dea acestora o identitate clară şi puternică.

Recomandate:

Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori puternice. Meteorologii au emis o actualizare - Photo
Sociale
Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori puternice. Meteorologii au emis o actualizare

Mâine, 18 februarie, este prognozat Cod Portocaliu și Cod Galben de precipitații puternice și intensificări ale vântului. Meteorologii au emis o actualizare, care va afecta mai multe raioa

Inna
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe - Photo
Noutăți
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe

Autoritățile de la Beijing schimbă regulile jocului în materie de siguranță auto. Începând cu 1 ianuarie 2027, mașinile noi echipate cu volan de tip „manșă” nu vor mai pu

Inna
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă! - Photo
Sociale
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă!

Recuperarea automobilului, care s-a prăbușit sub gheață, este imposibilă. Scafandrierii din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au intervenit pe Lacul Ghidighici, unde a fost

Inna
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani

Volkswagen Group pregătește un nou val de restructurări. Gigantul german vizează reducerea costurilor cu 20% în următorii trei ani, iar presa din Germania vorbește inclusiv despre posibile &icir

Inna
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor - Photo
Noutăți
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor

Constructorul francez Citroen anunță o campanie amplă de rechemare care vizează peste 100.000 de unități C3 și C3 Aircross. Defecțiunea ține de camera video frontală și poate duce la afișarea incorect

Inna
(VIDEO) În lacul Ghidighici a fost depistată o mașină. IGSU este la fața locului - Photo
Sociale
(VIDEO) În lacul Ghidighici a fost depistată o mașină. IGSU este la fața locului

O mașină a fost depistată în lacul Ghidighici. Scafandrierii sunt la fața locului pentru a se convinge că nu sunt victime, scrie Știri.md. La momentul actual, nu a fost găsită nicio per

Inna
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale - Photo
Sociale
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale

Drumarii au intervenit pe mai multe sectoare ale rețelei de drumuri naționale cu lucrări de plombare a gropilor, care s-au format în urma înghețurilor și condițiilor nefavorabile. 

Inna
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni - Photo
Noutăți
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni

Constructorul german accelerează ritmul lansărilor. Mercedes-Benz pregătește 16 modele noi până la sfârșitul lui 2026, iar primele 7 vor fi prezentate chiar în următoarele trei

Inna