"Să fi fost eu mort eram corect”! Șoferul ajuns într-un șanț pentru a evita un accident, făcut vinovat de polițiști!

De Pavel   |  10 Ianuarie, 2020

Distribuie :

Un șofer din Florești s-a ales cu 1.200 de lei amendă și șase puncte de penalizare dupa ce a intrat cu mașina într-un șanț, încercând să evite impactul cu un vehicul care a intrat pe contrasens.

Barbatul se arată nemulțumit și spune că a fost amendat pe nedrept și că șoferul care a produs situația de accident trebuie tras la răspundere. Poliția însa susține că acesta nu a acționat corect în trafic și că sancțiunea sa este meritată.

Accidentul a avut loc pe data de 8 ianuarie, aproximativ la ora 15:25, pe segmentul de drum cuprins între localitățile Domulgeni și Prodanești, raionul Florești. Din imaginile surprinse de camera de bord a unei mașini din apropiere, se vede cum soferul automobilului de marca Volkswagen nu se asigura și face o depășire pe contrasens. Acesta a fost la un pas de a se izbi din plin în mașina din fațp, o Mazda, care circula regulamentar.

Mergea cu viteză mare. Ca să nu mă implic în accident am virat dreapta. M-am atins de Volkswagen, m-am lovit de un pod si m-am răsturnat pe acoperis”, a declarat Viorel Florescu, șoferul mașinei răsturnate.

Bărbatul de la volanul Volkswagen-ului nu a franat și nici nu a oprit la locul accidentului. Automobilul rasturnat a fost grav avariat.

Oamenii legii au ajuns la fața locului și au vazut și imaginile de pe camera de bord. Cu toate a cestea a fost amendat anume șoferul mașinii răsturnate!

“Poliția a constatat că eu sunt vinovat, m-a amendat, mi-a pus șase puncte de penalizare. A spus că să fost eu mort era sa fiu eu corect. Eu nevinovat și rămân vinovat”, a adăugat Florescu

Viorel LOZAN, ofițet pentru sistematizarea circulației rutiere din cadrul Serviciului de Supraveghere Transport și Accidente a spus următoarele:

“Campul vizual îi permitea să vadă situația periculoasă. El brusc a manevrat cu volanul în partea dreapta. Acostamentul are 2.40, a avut spațiu pentru a manevra și a-i ceda trecerea."

Astăzi a fost identificat și soferul Volkswagen-ului. Acesta urmează ca în termen de cinci zile să se prezinte la Inspectoratul de Poliție din Florești pentru a fi penalizat. Bărbatul riscă să fie privat de dreptul de a conduce pe o perioada de la 6 luni până la un an și trei mii de lei amendă.

https://youtu.be/eGTZkMBY2Oo

Sursă: PRO TV

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna