S-a prezentat ca șofer, dar și-a continuat călătoria ca pasager. Un cetățean este documentat pentru folosirea actelor false

De Inna   |  18 Octombrie, 2023

Distribuie :

Polițiștii de frontieră au ridicat un document falsificat și au inițiat cercetări pe numele unui cetățean străin pentru comiterea unei infracțiuni. Acesta s-a prezentat ca șofer al unui automobil înmatriculat în Polonia, dar și-a continuat călătoria în calitate de pasager.

Potrivit Poliției de Frontieră, cazul s-a întâmplat ieri, 17 octombrie, în Punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe direcția ieșire din Republica Moldova. Un bărbat de 53 de ani, originar din Kârgâzstan, fiind la volanul unui automobil înmatriculat în Polinia, a fost supus verificărilor actelor de călătorie și cele pentru mijlocul de transport. Ulterior, s-a descoperit că permisul de conducere avea indici vădiți de falsificare.

Bărbatul a declarat că și-ar fi obținut actul, după ce ar fi învățat la o școală specializată din Kârgâzstan și era convins de veridicitatea documentului. Drept consecință, permisul de conducere a fost ridicat și va fi supus procedurii de expertiză. 

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii, privind deținerea și folosirea actelor oficiale false (art. 361 al.(1) Cod Penal al RM).