S-a lansat sedanul Karma GS-6: look familiar și motor BMW pe post de range extender

De Sergiu   |  22 Februarie, 2021

Distribuie :

Chiar dacă cu vreun deceniu în urmă compania americană Fisker părea să întrunească toate condițiile pentru un început promițător odată cu lansarea pe piață a modelului Karma performanțele atinse de americani au fost pe puțin mediocre, în ciuda previziunilor.

Rămășițele companiei de odinioară au fost preluate de o entitate străină terță, sub auspiciile căreia a fost lansat modelul Karma Revero. De ceva vreme se dorea extinderea gamei și iată că astăzi a fost dezvăluită versiunea mai accesibilă, numită GS-6, cu look de Revero însă.

S-a optat pentru o configurație mai neobișnuită pentru punerea în mișcare a sedanului. Grupul propulsor al acestuia este format din două motoare electrice, amplasate pe puntea spate, ce dezvoltă conjugat 536 CP și 796 Nm. Un motor turbo pe benzină de 1.5 litri volum de la BMW i8 servește drept range extender, alimentând o baterie de 28 kWh, pentru o autonomie de aproximativ 130 km.

Sedanul va fi oferit în trei echipări: Standard, Lux și Sport. În dotarea Sport se promite un timp de 0-100 km/h de 3.9 secunde față de aproximativ 4.5 secunde pentru aceeași repriză oferite de variantele Standard și Luxury, dar și jante de dimensiuni mărite, de 22 inci, disponibile standard, torque vectoring și frâne ventilate.

În interior se vor găsi un grup de instrumente digitale și un ecran de 10.2 inci pentru un sistem de infotainment compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay. Alte opțiuni includ scaune încălzite și ventilate, un sistem audio cu opt difuzoare și upgrade-uri wireless.

Spre deosebire de modelul de top Revero, prețurile căruia pornesc la peste 130.000 $, noul GS-6 va putea fi procurat în SUA pentru sume ce vor începe de la 83.900 $.

În viitor, în gamă își va face prezența și un derivat 100 % electric, numit GS-e6. Prețurile pentru acesta vor începe de la 79.900 $, iar autonomia acestuia este aproximată la 579 km. Iar în 2022 se așteaptă ca Karma să lanseze un SUV denumit „GX-1”. La fel ca GS-6, GX-1 va oferi cumpărătorilor alegerea de grupuri de propulsie cu range extender sau full electrică.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

 

Recomandate:

Toyota GR Corolla ar putea ajunge oficial în Europa, în 2026 - Photo
Noutăți
Toyota GR Corolla ar putea ajunge oficial în Europa, în 2026

Fanii modelelor sport compacte au motive serioase de bucurie: Toyota planifică să aducă GR Corolla și pe piața europeană, la patru ani de la debutul său mondial. Lansat inițial în 2022, hot

Inna
(FOTO) Lexus IS500 Climax Edition: ediție limitată exclusivă cu motor V8 pentru piața japoneză - Photo
Noutăți
(FOTO) Lexus IS500 Climax Edition: ediție limitată exclusivă cu motor V8 pentru piața japoneză

Lexus marchează finalul carierei lui IS500 cu o serie specială, destinată exclusiv Japoniei. Noul IS500 Climax Edition, limitat la numai 500 de unități, este un omagiu adus ultimului sedan Lexus

Inna
Stellantis lansează un ordin Stop-Drive pentru Citroen C3 și DS3, echipate cu airbag-uri Takata - Photo
Noutăți
Stellantis lansează un ordin Stop-Drive pentru Citroen C3 și DS3, echipate cu airbag-uri Takata

Stellantis a emis o alertă urgentă care vizează proprietarii modelelor Citroen C3 și DS3 fabricate între 2009 și 2019, echipate cu airbag-uri Takata. Campania de tip Stop-Drive, inițiată de grup

Inna