Rușii testează noul model Lada Vesta SW Sport! Află ce aduce ultimul cuvânt într-un automobil rusesc

De Redactor AE   |  14 Martie, 2019

Distribuie :

În orașul Toliatti din Federația Rusă, nu departe de uzina AvtoVAZ, a fost văzut un automobil rusesc camuflat. Din câte se cunoaște, este vorba de noua Lada Vesta SW Sport.

Nu știu cum voi, dar eu cel puțin sunt foarte curios să aflu care este definiția acestui Sport atunci când vine vorba de mașinile rusești. Până a veni cu un răspuns, vreau să vă explic și de ce mașina din imaginile video, avea atâtea butelii cu apă: pentru a testa suspensia revizuită!

Așadar, știm deja că Sport-ul presupune și o nouă suspensie, adică mici modificări care ar trebui să o facă mai fermă și totodată să îmbunătățească feedback-ul către șofer. Garda la sol a fost coborâtă cu 30 mm, iar sistemul de frânare a primit noi discuri de dimensiuni mai mari. Tot aici se includ și jantele de R17 inch, ascunse sub aripile un pic mai umflate.

Cel mai important însă, este motorul. Potrivit jurnaliștilor ZR.ru, Vesta SW Sport va fi echipată cu un propulsor de 1.8 litri ”forțat” să producă 145 de cai putere (în 2019) și conectat la o cutie de viteze manuală cu cinci trepte.

https://www.youtube.com/watch?v=tMFIJal_D7M

Recomandate:

Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz formează o alianță cu Bosch, Continental și ZF pentru a dezvolta o nouă generație de software - Photo
Noutăți
Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz formează o alianță cu Bosch, Continental și ZF pentru a dezvolta o nouă generație de software

Germania pune bazele unei revoluții digitale în industria auto: Volkswagen, BMW și Mercedes colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de software.Trei dintre cei mai mari constructor

Inna
Criză la Lotus: producție în pericol în Marea Britanie și planuri de mutare în Statele Unite - Photo
Noutăți
Criză la Lotus: producție în pericol în Marea Britanie și planuri de mutare în Statele Unite

Lotus traversează o perioadă critică, cu rezultate financiare slabe și incertitudini legate de viitorul unităților sale de producție din Regatul Unit. În primele trei luni ale anului, compania a

Inna
BYD anunță o investiție majoră în Ungaria pentru producția de vehicule comerciale electrice - Photo
Noutăți
BYD anunță o investiție majoră în Ungaria pentru producția de vehicule comerciale electrice

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD continuă expansiunea în Europa, printr-un nou proiect de 94 milioane de dolari în Ungaria. Compania intenționează să construiască o fabrică de

Inna
Lamborghini pariază pe viitorul motoarelor cu combustie. Combustibilii sintetici promit să le salveze - Photo
Noutăți
Lamborghini pariază pe viitorul motoarelor cu combustie. Combustibilii sintetici promit să le salveze

Deși industria auto se îndreaptă rapid spre electrificare, Lamborghini rămâne fidel motoarelor cu ardere internă. Marca italiană de supercaruri vede în combustibilii sintetici o

Inna
Criză istorică în industria auto britanică. Producția atinge cel mai jos nivel din 1949 din cauza tarifelor impuse de SUA - Photo
Noutăți
Criză istorică în industria auto britanică. Producția atinge cel mai jos nivel din 1949 din cauza tarifelor impuse de SUA

Producția de automobile din Marea Britanie a atins, în luna mai, cel mai scăzut nivel din ultimii peste 70 de ani, potrivit datelor publicate de Society of Motor Manufacturers and Traders (SMMT)

Inna
Ferrari intră pe mare: Hypersail, primul iaht de curse cu propulsie regenerabilă, va debuta în 2026 - Photo
Noutăți
Ferrari intră pe mare: Hypersail, primul iaht de curse cu propulsie regenerabilă, va debuta în 2026

Renumitul constructor italian Ferrari, sinonim cu performanța pe patru roți, pășește în premieră în domeniul curselor maritime prin dezvăluirea unui proiect ambițios: Hypersail, un iaht de

Inna