Ruşii au decis să vadă dacă mânerele portierelor lui Range Rover Velar vor face faţă în condiţii de iarnă

De Pavel   |  29 Ianuarie, 2018

Distribuie :

Range Rover Velar, pe lângă multitudinea de inovaţii şi tehnologii, a uimit publicul printr-o decizie mai puţin obişnuită. Pentru a deveni mai special şi mai frumos, inginerii companiei i-au instalat mânerele exterioare ale portierelor care se ascund când închizi maşina şi se ivesc elegant cand o deschizi.

Deşi toata lumea era fascinată de această decizie, unii sceptici totuşi au început să aibă dubii la capitolul fiabilitate. Jurnaliştii auto din rusia au presupus că mecanizmul mânerelor nu ar face faţă în caz de îngheţ şi formarea unui strat de gheaţă deasupra acestora. Însă reprezentanţii oficiali s-au grăbit să răspundă şi au prezentat chiar şi un material video de la teste, unde s-a aplicat un start de gheaţă de patru milimetri grosime, la care mecanizmul a făcut faţă.

După ceva timp jurnaliştii ruşi din cadrul publicatiei "Za ruliom", pentru a controla cele spuse de englezi, au hotărât să aranjeze un experiment în condiţiile de iarna extremă. Astfel acestia au in ceput a stropi suprafaţa mânerului cu apă pentru ca aceasta să îngheţe, iar după aceasta încercau să deschidă automobilul şi să vadă dacă mecanizmul va fi în stare să străbată stratul de gheaţă.

Ce a ieşit din experimentul ruşilor vedeţi materialul video de mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=IQy_jgj2hwc

Recomandate:

Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna