România a găsit în sfârșit bani să repare drumul de la vamă!

De Pavel   |  19 Aprilie, 2018

Distribuie :

Supus numeroaselor critici cauzate de craterele uriașe din asfalt, drumul din preajma punctului vamal Albița. de la hotarul României cu Republica Moldova, va beneficia de o reabilitare a carosabilului, pe parcursul acestui an, scrie deschide.md

Lucrările vor fi efectuate de echipele Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași (DRDP), in baza unui protocol incheiat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași, în administrarea căreia se află și suprafața de drum supusă reabilitării.

Costul lucrărilor este estimat la aproximativ 4 milioane lei, suprafața în lucru fiind echivalentă cu asfaltarea a peste 7 km de drum național. Deși termenul prevăzut de finalizare a lucrărilor de reabilitare este 31 decembrie 2018, DRDP Iași estimează că acestea nu vor dura mai mult de o lună.

„Acest lucru este posibil prin prisma faptului că lucrările vor fi efectuate în totalitate în sistem de regie, cu material produs la stația noastră de preparare a mixturilor asfaltice de la Vaslui, cu utilajele și echipele proprii”, a subliniat un oficial al DRDP Iași.

Recomandate:

Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna