Rolls-Royce pregătește o nouă versiune pentru sedanul de lux Ghost

De Inna   |  25 Octombrie, 2021

Distribuie :

Sedanul de lux al mărcii britanice, Rolls-Royce Ghost va obține o generație nouă. Aceasta va avea un design actualizat, dar și tehnic va trece printr-o serie de modificări. 

Sedanul Ghost a debutat pe piață din anul 2009, iar a doua generație a fost lansată abia anul trecut. Odată cu creșterea vânzărilor, producătorii au anunțat despre lansarea unei noi versiuni a sedanului Ghost, care va fi inclusă în seria Black Badge. Prezentarea oficială va avea loc pe 28 octombrie curent, iar până atunci, oficialii trezesc interesul prin publicarea unor imagini teaser. 

Noul model va avea elemente de decor negre atât pe interior, cât și pe exterior. Care anume elemente vor fi înlocuite, oficialii vor anunța în cadrul prezentării. Se presupune că anume acest model va deveni cel mai puternic din seria Black Badge. 

Cel mai probabil că sistemul de propulsie va rămâne același ca și la generația actuală, adică un V12 de 6.75 litri volum. Noutatea este că puterea acestuia va crește de la 571 CP până la 600 CP și de la 850 Nm până la 900 Nm. Nu este exclus că vor realizate modificări pe transmisie, iar aerodinamica va fi îmbunătățită. 

Recomandate:

ASP testează un nou sistem de programare online. Examenul la Cahul va fi posibil doar cu plată în avans - Photo
Noutăți
ASP testează un nou sistem de programare online. Examenul la Cahul va fi posibil doar cu plată în avans

Începând de acum, viitorii șoferi din municipiul Cahul vor putea susține examenele auto doar dacă achită în avans costul serviciului. Anunțul a fost făcut de Agenția Servicii Publice

Inna
(FOTO) Porsche celebrează 40 de ani în Italia cu ediții exclusive 911 și Taycan în nuanța Blusogno - Photo
Noutăți
(FOTO) Porsche celebrează 40 de ani în Italia cu ediții exclusive 911 și Taycan în nuanța Blusogno

Pentru a marca patru decenii de prezență oficială pe piața italiană, Porsche a dezvăluit o ediție specială unică, destinată exclusiv clienților din Italia. Modelele alese pentru această aniversare sun

Inna
Mercedes-Benz spune „nu” electrificării totale din 2030: Termicele rămân în joc - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz spune „nu” electrificării totale din 2030: Termicele rămân în joc

Mercedes-Benz își regândește strategia de electrificare și face un pas important înapoi de la planurile ambițioase stabilite anterior. Deși 2030 fusese fixat ca anul în care ma

Inna
Noua generație BMW X7 prinde contur. Primele imagini spion dezvăluie schimbări majore - Photo
Noutăți
Noua generație BMW X7 prinde contur. Primele imagini spion dezvăluie schimbări majore

BMW pregătește o schimbare importantă în gama sa de SUV-uri de lux, iar viitorul BMW X7 tocmai a fost surprins în timpul testelor pe drumurile publice. Deși modelul este încă departe

Inna
Accident mortal la Sărăteni. Un biciclist a fost ucis pe trecerea de pietoni de un șofer cu Toyota - Photo
Accidente
Accident mortal la Sărăteni. Un biciclist a fost ucis pe trecerea de pietoni de un șofer cu Toyota

Un grav accident a avut loc în această dimineață în satul Sărăteni, raionul Telenești, unde un biciclist și-a pierdut viața. Potrivit primelor informații, bărbatul traversa regulamentar st

Inna
Tragedie în Strășeni. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o mașină condusă de un tânăr fără permis - Photo
Accidente
Tragedie în Strășeni. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o mașină condusă de un tânăr fără permis

O femeie în vârstă de 30 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în noaptea de 19 spre 20 iunie, în localitatea Zubrești, raionul Strășeni. Incident

Inna