Recall cu bucluc pentru Tesla în China. Aproape 50.000 unități, afectate

De Sergiu   |  26 Octombrie, 2020

Distribuie :

Constructorul american se vede nevoit să recheme aproape 50.000 unități ale Model S și Model X, prevăzute pieței din China. Potrivit autorităților chineze, au fost determinate defecte în brațele suspensiei față și spate, pe suprafața cărora se pot forma fisuri în urma loviturilor mecanice din exterior, spre exemplu ulterior accidentelor.

Sub incidența campaniei de rechemare cad exemplarele Model S și Model X produse la uzina din Fremont, California în perioada septembrie 2013 - august 2017, în număr cumulativ de 48.442 vehicule, destinate fiind pieței din China. De menționat este faptul că acțiunea se referă doar la unitățile destinate Chinei, pentru piețele din Europa și SUA, nefiind instituită aceasta. Problema a fost observată în alte piețe la doar 0,05 procente din automobile.

Constructorul menționează că nu este de acord cu decizia autorităților chineze, dar se va conforma: „Tesla nu a reperat probleme nici în suspensia din spate, nici în cea din față și consideră că cauza principală a problemei este abuzul șoferului. Conducerea agresivă (de exemplu, lovirea bordurilor și conducerea peste gropi) poate deteriora piesele și poate provoca cedarea imediată sau ulterioară a suspensiei ".

Astfel, cedarea brațelor suspensiei nu este condiționată de factori mecanici pentru care aceasta nu a fost concepută să reziste construcțional, și nicidecum din cauza materialelor de calitate proastă sau rebutului din uzină. Neconfomități în exemplarele de producție chineză nu au fost determinate. 

Tesla fabricate în China sunt mai calitative și mai bine asamblate decât originalul?!
Dacă într-o vreme, tot ce purta inscripția Made in China era considerat ieftin, de proastă calitate și absolut nesigur, iată că acest clișeu va trebui abandonat în viitorul apropiat. Produ
AutoExpert

Recent, pe un forum european a fost publicată postarea unui posesor de Tesla Model S, care menționa că i-a cedat suspensia vehiculului în timpul deplasării.

Suspensia unei Tesla Model S a cedat la viteza de 200 km/h! Șoferul EV-ului a avut noroc să evite un accident grav
Pe forumul elvețian tff-forum.de a apărut o postare a proprietarului unei Tesla Model S, care a povestit despre o defecțiune absolut surprinzătoare, care a avut loc în timpul unei călătorii
AutoExpert

 

Recomandate:

Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice - Photo
Sociale
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice

Scumpirile din ultimele luni și impactul lor asupra transportului și consumatorilor ajung în centrul atenției. Deputații convoacă instituțiile responsabile pentru a explica ce se întâ

Inna
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare

O manevră riscantă, făcută într-un loc interzis, s-a transformat într-o tragedie pe traseul Chișinău-Cimișlia. După luni de investigații, procurorii au finalizat dosarul accidentului &icir

Inna
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere - Photo
Noutăți
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere

Debut dificil de an pentru Tesla. Cererea încetinește, concurența se intensifică, iar diferența dintre producție și livrări atinge un nivel record. Investitorii reacționează rapid, trimiț&a

Inna