Prototipul noului BMW Seria 5 a fost spionat din nou!

De Redactor AE   |  12 August, 2015

Distribuie :

BMW şi Mercedes-Benz luptă cot la cot în lansarea noilor modele. Astfel că cele două companii rivale ne vor bucura foarte curând cu două noi sedanuri din clasa premium. Acum însă vom vorbi despre BMW, care testează din plin prototipul noului Seria 5. 

Succesorul lui F10 poartă codul de caroserie G30 şi va debuta oficial în viitorul apropiat, urmând ca în 2017 să o vedem deja pe piaţă. Noul cinciar va beneficia de o bună parte din tehnologiile moderne, văzute pe fratele mai mare BMW Seria 7 însă promite să aduc şi ceva absolut unic.

2017-bmw-g30-5-series-spied-closer-pre-production-interior-hints-at-7-series-photo-gallery_1

Chiar dacă detaliile picante sunt ţinute în mare taină, câte ceva totuşi a fost făcut public. Viitorul BMW Seria 5 va fi mai uşor cu până la 30 de kilograme graţie materialelor utilizate ca aliajul din aluminiu sau fibra de carbon. Gama de motorizări va cuprinde unităţi noi, care pe lângă performanţele sporite, pot garanta şi un consum de carburanţi mai redus. Ca şi volum cel mai mic dintre ele este considerată a fi unitatea de 2.0 litri în patru cilindri. Totuşi, este luată în calcul şi posibilitatea echipării noului sedan cu motoare în trei cilindri de 1.5 litri dar modificate esenţial.

Nu vor lipsi nici modelele hybrid, derivate de la colegii de gamă, iar acestea vor purta numele de 540e şi 530e. Versiunea M550d ar putea fi echipată cu noua motorizare diesel de 3.0 litri dotată cu patru turbosuflante, unde numărul de cai putere ar putea ajunge chiar şi la 400! În ce priveşte M5-ul, acesta va păstra cel mai probabil unitatea de 4.4 litri V8, doar că standard acestea va fi capabilă să livreze deja 600 de cai putere şi minim 800 Nm de cuplu motor.

2017-bmw-g30-5-series-spied-closer-pre-production-interior-hints-at-7-series-photo-gallery_3

2017-bmw-g30-5-series-spied-closer-pre-production-interior-hints-at-7-series-photo-gallery_4

2017-bmw-g30-5-series-spied-closer-pre-production-interior-hints-at-7-series-photo-gallery_6

2017-bmw-g30-5-series-spied-closer-pre-production-interior-hints-at-7-series-photo-gallery_8

2017-bmw-g30-5-series-spied-closer-pre-production-interior-hints-at-7-series-photo-gallery_13

sursa: autoevolution.com

Recomandate:

Moldovenii au preferat SUV-urile în 202. Dacia Duster domină clasamentul vânzărilor de autoturisme noi - Photo
Sociale
Moldovenii au preferat SUV-urile în 202. Dacia Duster domină clasamentul vânzărilor de autoturisme noi

Anul 2024 a confirmat preferința moldovenilor pentru autoturisme înalte, robuste și adaptate la drumurile variate din țară. Conform datelor publicate de Agenția Servicii Publice (ASP), 7 dintre

Inna
BMW M confirmă: motoarele V8 și cele cu 6 cilindri în linie vor continua în era Euro 7, fără compromisuri la performanță - Photo
Noutăți
BMW M confirmă: motoarele V8 și cele cu 6 cilindri în linie vor continua în era Euro 7, fără compromisuri la performanță

Divizia de performanță BMW M va continua să ofere motoare V8 și cu 6 cilindri în linie, chiar și după intrarea în vigoare a noilor norme stricte de emisii Euro 7. Anunțul a fost făcut de F

Inna
UE ar putea interzice închirierea mașinilor cu motoare termice, începând cu 2030 - Photo
Noutăți
UE ar putea interzice închirierea mașinilor cu motoare termice, începând cu 2030

Potrivit unor surse citate de presa germană, Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a introduce noi reglementări care ar putea transforma complet industria închirierilor auto. Conform ace

Inna
Stellantis anunță pierderi de 2.3 miliarde euro în prima jumătate a anului, pe fondul tarifelor SUA și al cheltuielilor strategice - Photo
Noutăți
Stellantis anunță pierderi de 2.3 miliarde euro în prima jumătate a anului, pe fondul tarifelor SUA și al cheltuielilor strategice

Grupul auto Stellantis, care reunește branduri globale precum Peugeot, Fiat, Jeep, Dodge și Chrysler, estimează o pierdere netă de 2.3 miliarde de euro pentru prima jumătate a anului curent. Anunțul v

Inna
Șoferiță fără permis și în stare avansată de ebrietate, depistată la volan în raionul Ialoveni - Photo
Noutăți
Șoferiță fără permis și în stare avansată de ebrietate, depistată la volan în raionul Ialoveni

O femeie de 30 de ani a fost depistată de polițiștii din raionul Ialoveni în timp ce conducea un automobil sub influența avansată a alcoolului și fără a deține permis de conducere.Incidentul

Inna