Proprietarii din Siberia a SUV-urilor Haval se plâng că mașinile lor iau foc din senin la -40 de grade Celsius

De Pavel   |  28 Decembrie, 2020

Distribuie :

Câțiva proprietari a SUV-urilor chineze Haval F7x, locuitori ai Siberiei, s-au plând că mașinile lor au fost cuprinse de flăcări din senin. Aceștia și-au parcat în mod obișnuit seara mașinile în curte, iar dimineața au găsit vehiculele arse. Pe forumurile șoferilor de Haval, mai mulți internauți au indicat că incendiile au acut loc în timpul funcționării sistemului autorun.

Primul despre această problemă a scris un bărbat din Khanta-Mansiysk, Haval-ul căruia a ars în data de 25 decembrie. SUV-ul a fost cumpărat cu puțin timp în urmă, proprietarul reușind să parcurgă cu acesta doar 5.000 de kilometri. Potrivit acestuia, în ziua incidentului au fost înregistrate temperaturi de la -30 până la -40 de grade, iar autorun-ul motorului a fost setat la o temperatură de -21 de grade, astfel încât motorul a pornit de câteva ori.

Mașina arseră aproape în întregime, în momentul în care aceasta a fost observată de un angajat al Serviviului de Salvatori, care a stins focul cu un stingător de incendiu li zăpadă. După care a pornit și alarma aftermarket ”StarLine A93”, instalată de dealerul oficial.

A doua zi, în Nijnevartovsk a avut loc un caz similar. Un Haval cumpărat de un bărbat aproximativ un an în urmă, a luat foc în parcarea în care se afla, din motive necunoscute. Potrivit proprietarului, acesta este al doilea Haval, care a ars în orașul său, primul incendiu declanșându-se la fel din cauza funcției autorun.

Al treilea incendiu spontan a avut loc în Nefteyugansk în aceeași noapte. Masina absolut nouă, care nu avea nici măcar numere de înmatriculare a fost cuprinsă de flăcări la posterior. Alte două incendii a modelelor F7X au fost raportate în orașul Surgut.

Specialiștii presupun că, toate mașinile incendiate au echipate cu aceeași alarmă aftermarket, chiar dacă sub suspiciune este și sistemul de alimentare cu combustibil, care ar putea ceda în fața înghețurilor din Siberia. 

Acum, proprietarii vehiculelor arse discută posibilitatea de a depune un proces colectiv în judecată, contra producătorului chinez, care nu a reacționat încă în niciun fel asupra cazurilor de incendiere.

x
x
x

 

Recomandate:

(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar” - Photo
Noutăți
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar”

Un simbol al industriei auto sovietice este readus în prim-plan, dar într-o formă complet diferită. Sub sigla Volga se ascund, de fapt, modele moderne dezvoltate în China și produse

Inna
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare

O manevră riscantă, făcută într-un loc interzis, s-a transformat într-o tragedie pe traseul Chișinău-Cimișlia. După luni de investigații, procurorii au finalizat dosarul accidentului &icir

Inna
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice - Photo
Sociale
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice

Scumpirile din ultimele luni și impactul lor asupra transportului și consumatorilor ajung în centrul atenției. Deputații convoacă instituțiile responsabile pentru a explica ce se întâ

Inna
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere - Photo
Noutăți
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere

Debut dificil de an pentru Tesla. Cererea încetinește, concurența se intensifică, iar diferența dintre producție și livrări atinge un nivel record. Investitorii reacționează rapid, trimiț&a

Inna
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere - Photo
Sociale
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere

Șoferul unui Ford, în vârstă de 22 de ani, nu a acordat prioritate unui pieton, care traversa regulamentar strada. Imagini video cu fapta în cauză au fost publicate pe rețelele de so

Inna
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare - Photo
Noutăți
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare

Criza locurilor de parcare din Chișinău ar putea fi parțial rezolvată în acest an. Primăria anunță un proiect amplu de amenajare a mii de locuri de parcare, însă recunoaște că în cen

Inna