Primul Bentley Flying Spur First Edition a fost vândut la o licitație cu 700.000 de euro! Banii vor fi donați în scopuri caritabile

De Pavel   |  26 Iulie, 2019

Distribuie :

Recent, constructorul britanic Bentley, a prezentat publicului larg noua generație a modelului Flying Spur, după care a urmat și lansarea unei serii limitate care va intra în producție la sfârșitul acestui an, numită Flying Spur First Edition! Producătorul din Crewe spune că această ediție specială va fi asamblată manual pentru o perioadă de 12 luni.

Primul dintre exemplarele speciale a fost scos la licitație în cadrul unui eveniment desfășurat la Paris.

Vehiculul a fost cumpărat cu 700.000 de euro de către un client care a dorit să rămână anonim. La licitație a participat și cântărețul Elton John. De altfel, toți banii obținuți din vânzarea modelului Bentley vor fi donați fundației lui Elton John care luptă pentru combaterea SIDA la nivel global.

Comenzile pentru Bentley Flying Spur vor fi deschise în curând de către constructorul britanic, dar nu mai târziu de sfârșitul acestui an.

Recomandate:

Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna