Prima cursa de Formula 1 din sezonul 2012: Button învinge la Melbourne

De AutoExpert   |  19 Martie, 2012

Distribuie :

Prima cursa de Formula 1 din sezonul 2012: Button învinge la Melbourne

Dupa numeroase speculatii facute înaintea sezonului, legate în special de revenirea lui Kimi Raikkonen în Formula 1 dupa o pauza de 2 ani, dar si de modificarile aduse sistemului de evacuare, editia din 2012 a Marelui Premiu al Australiei s-a reluat vineri, o data cu primele antrenamente.

Sesiunea de calificari a consemnat câteva surprize, cele mai importante fiind clasarea pilotului Romain Grosjean (Lotus) pe locul 3 si iesirea în decor a principalului pilot Ferrari, Fernando Alonso, fapt pentru care acesta a plecat în cursa de pe pozitia a 12-a a grilei de start.

Runda a treia a sesiunii de calificari a fost una dintre cele mai animate din ultimii ani, înregistrându-se numeroase schimbari de lider. Mai mult, înaintea ultimului tur de pista permis de regulament, patru piloti angajati în lupta pentru locul 2 erau despartiti de numai o zecime de secunda.

Pole-position-ul a fost obtinut de Lewis Hamilton, cu timpul de 1:24.922, acesta fiind urmat la numai doua zecimi de secunda de celalalt pilot al echipei McLaren Mercedes, Jenson Button. Însa acesta si-a luat revansa în cursa, unde l-a depasit pe coechipierul sau dupa primul tur, trecând în fruntea plutonului si ramânând acolo pâna la finalul cursei.

Button a fost urmat pe a doua pozitie a podiumului de campionul mondial en-titre, Sebastian Vettel, care a profitat de aparitia Safety Car-ului pentru a-l depasi pe Hamilton, dar si de abandonul lui Michael Schumacher aflat în fata sa la începutul cursei. Locul trei i-a revenit lui Hamilton, acesta fiind urmat de Mark Webber si Fernando Alonso.

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna