POZE SPION: În vizor, noua generaţie Porsche Panamera!

De Redactor AE   |  10 Decembrie, 2015

Distribuie :

Porsche merge cu paşi siguri spre lansarea celei de-a doua generaţii a modelului Porsche Panamera, iar recent, prototipul camuflat al acesteia a fost surprins de fotografii spioni în Irlanda. Nu ştim cum a ajuns limuzina germană acolo, dar nici nu vrem să aflăm. Mai importante sunt imaginile cu aceasta!

Construită pe o nouă platformă numită MSB, viitoarea generaţie a Panamerei va adopta un design mult mai domol şi mai fluent, renunţând parţial la formele pompoase ale posteriorului, ceea ce poate fi observat şi în pozele publicate pe site-ul wcf.com. Mai mult de atât, noul model este cu până la 91 de kg mai uşor, ceea ce se va traduce într-o eficienţă sporită, manevrabilitate dar şi performanţe.

În lista optimizărilor sunt incluse şi noile propulsoare V6 şi V8, iar alături de acestea va debuta versiunea Panamera S E-Hybrid, cea care de altfel apare în pozele de mai jos. Din fericire, nu a mai rămas mult până la lansarea oficială a modelului, care va avea loc chiar în primăvara anului viitor la Salonul Auto de la Geneva, urmând ca în cea de a doua jumătate a anului 2016 să ajungă deja în showroom-urile dealerilor oficiali.

2017-porsche-panamera-spy-photo (1)

2017-porsche-panamera-spy-photo (2)

Recomandate:

Tesla Model Y L, varianta cu 6 locuri și caroserie extinsă, pregătită exclusiv pentru China - Photo
Noutăți
Tesla Model Y L, varianta cu 6 locuri și caroserie extinsă, pregătită exclusiv pentru China

Primele imagini neoficiale cu noua Tesla Model Y L au fost publicate de Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China, dezvăluind o versiune specială a SUV-ului electric american, creată

Inna
Porsche Macan a atins 1 milion de unități produse: model electric de 408 CP și autonomie de 612 km marchează momentul istoric - Photo
Noutăți
Porsche Macan a atins 1 milion de unități produse: model electric de 408 CP și autonomie de 612 km marchează momentul istoric

După mai bine de un deceniu de producție, Porsche marchează o realizare importantă în istoria modelului Macan. SUV-ul compact a atins borna de 1 milion de unități produse.Modelul aniver

Inna
Volvo XC60 va fi asamblat în SUA, începând cu 2026. Răspuns direct la cererea crescută și barierele comerciale - Photo
Noutăți
Volvo XC60 va fi asamblat în SUA, începând cu 2026. Răspuns direct la cererea crescută și barierele comerciale

Volvo a anunțat că, începând din a doua jumătate a anului 2026, va demara producția modelului XC60 la uzina din Ridgeville, Carolina de Sud, pentru a deservi piața nord-americană

Inna
Toyota atinge un nou record în Europa: peste 635.000 de mașini vândute în prima jumătate a anului - Photo
Noutăți
Toyota atinge un nou record în Europa: peste 635.000 de mașini vândute în prima jumătate a anului

Grupul Toyota continuă să-și consolideze poziția în Europa, înregistrând cea mai bună performanță din istorie pentru prima jumătate de an. În perioada ianuarie - iunie cur

Inna
Str. Nicolae H. Costin a intrat în reparație. Lucrările au stârnit scandal între edilul capitalei și un deputat - Photo
Sociale
Str. Nicolae H. Costin a intrat în reparație. Lucrările au stârnit scandal între edilul capitalei și un deputat

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi, printr-o postare pe rețelele sociale, începerea lucrărilor de reabilitare integrală a străzii Nicolae H. Costin, din sectorul Buiucan

Inna