Porsche devine coproprietarul producătorului de hypercaruri Rimac!

De Pavel   |  20 Iunie, 2018

Distribuie :

Porsche a decis să face o investiție destul de bine gândită și importantă. Aceștia au cumpărat 10% din acțiunile constructorului croat Rimac Automobili. Astfel nemții planifică să conclucreze cu producătorul de hypercaruri la proiectarea propriilor modele echipate trenuri de propulsie pur ecologice.

Compania Rimac a început să lucreze asupra primului său model Concept One, în anul 2009. Doi ani mai târziu, vehiculul echipat cu un tren de propulsie electric care dezvolta circa 1088 de cai putere, a debutat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Modelul care avea un preț de start de un milion de euro, a fost asamblat într-un tiraj de 88 de exemplare.

Al doilea hypercar marca Rimac a fost prezentat în premieră mondială la începutul anului 2018. Modelul C_Two se laudă cu un un sistem hybrid care dezvoltă 1914 cai putere, o baterie de 120 kWh, o aerodinamică activă și chiar și un instructor de conducere virtual. Accelerarea lui C_Two de la 0-96 km/h durează doar 1,84 secunde, iar autonomia promisă de producător este de 650 de kilometri.

La fel, ținem să amintim că, compania Porsche lucreză la proiectarea primului hypercar propriu, care va purta numele de Taycan. Modelul va fi exhipat cu două motoare electrice care sumar vor livra circa 600 de cai putere, totodată fiind alimentate de la o baterie care va oferi o autonomie de 500 de kilometri. Porsche Taycan urmează să debuteze către anul 2020.

Recomandate:

Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură - Photo
Noutăți
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură

Bentley trece la un nou capitol vizual. După mai bine de două decenii fără modificări și peste un secol de existență, constructorul britanic de automobile de lux a prezentat a cincea versiune a emblem

Inna
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro - Photo
Noutăți
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro

Ministerul Finanțelor al României a publicat recent un nou proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede, printre altele, majorarea tarifelor pentru rovinietă, taxa de uti

Inna
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring! - Photo
Noutăți
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring!

BMW continuă să impresioneze în lumea mașinilor de performanță, iar noul M2 CS tocmai a stabilit un nou reper absolut pe circuitul Nurburgring Nordschleife, devenind cel mai rapid automobil de s

Inna
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare - Photo
Noutăți
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare

Jeep aduce în Europa cea mai nouă versiune a SUV-ului compact Compass, complet actualizată și aliniată cerințelor pieței europene. Noul model impresionează nu doar prin design și tehnologie, ci

Inna
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive - Photo
Noutăți
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive

După o perioadă de liniște, legendarul nume SRT (Street and Racing Technology) revine în prim-plan, fiind relansat oficial de grupul Stellantis. Cunoscută pentru modele emblematice precum Dodge

Inna
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement - Photo
Noutăți
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement

Ford extinde gama utilitarei electrice E-Transit Custom prin introducerea unei noi variante cu tracțiune integrală, destinată clienților care au nevoie de mai multă versatilitate pe drumuri dificile s

Inna