Polițiștii de frontieră au confiscat două automobile cu VIN codul ”bătut”, în cadrul operațiunii ”ICAR faza I”!

De Pavel   |  29 Iunie, 2020

Distribuie :

Ofițerii de investigații din cadrul IGPF au întreprins acțiuni în scopul prevenirii și combaterii introducerii pe teritoriul Republicii Moldova a autovehiculelor sustrase de pe teritoriul Uniunii Europene. Faptele au fost declanșate în cadrul operațiunii ”ICAR faza I” pe parcursul lunii iunie. Mașinile identificate cu nereguli au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră.

În cadrul operațiunii, polițiștii de frontieră au intervenit cu scopul verificării datelor de identificare a agregatelor în regim online și depistarea autovehiculelor sustrase conform bazei de date a Interpol-ului.

Astfel, conform atribuțiilor de serviciu și a unei cooperări productive au fost consemnate două incidente cu ridicarea mijloacelor de transport de model BMW X1 și Volvo XC 90. Motivul ar fi numărul caroseriei care a fost falsificat prin ştergere, înlocuire sau modificare, față de cel inițial aplicat de producător.

Cele depistate vor fi examinate conform legislaţiei în vigoare de către polițiștii de frontieră întru stabilirea tuturor circumstanţelor şi identificarea persoanelor implicate în acţiunile ilegale. Până la finalizarea cercetărilor cele două mașini identificate cu nereguli au fost indisponibilizate la sediul IGPF.


Notă: Poliția de Frontieră recomandă cetăţenilor să se informeze și să procure automobilele din locurile autorizate de pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi din afara ţării. Asemenea acţiuni vor continua  în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului dat şi pentru a proteja cetăţeanul de a fi victimă la asemenea ilegalităţi.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna