Poliția ia atitudine față de transportul public în contextul accidentelor sistematice cu implicarea acestuia

De Pavel   |  31 Martie, 2022

Distribuie :

Periodic polițiștii de patrulare efectuează controale ale transportului public. Sunt verificate mijloacele de transport, dacă corespund stării tehnice înainte de a se deplasa pe rută, iar conducătorii de troleibuze și autobuze sunt supuși testării alcoolscopice.

Inspectările au loc în contextul în care doar de la începutul acestui an au avut loc 23 de accidente rutiere cu implicarea transportului public, în urma cărora 2 persoane au decedat, iar 26 au suferit diferite traumatisme. Din numărul total, 15 s-au produs în municipiul Chișinău.

La fel sunt organizate întruniri cu colectivele de muncă, unde inspectorii INSP informează conducătorii de troleibuze și autobuze referitor la sporirea nivelului de disciplină și respectarea regulilor de circulație.

Poliția Națională în permanență întreprinde măsuri de prevenire a incidentelor în trafic și responsabilizarea șoferilor, iar ca acțiunile noastre să fie mai efective mizăm pe suportul și implicarea fiecărui cetățean. 

Polițiștii îndeamnă cetățenii să apeleze la 112 pentru a solicita intervenția organelor competente, în cazul în care au observat că șoferul transportului public are un comportament dubios, agresiv sau deviază de la traiectoria de deplasare.

 

Recomandate:

PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna