Peste 50 de localităţi din ţară rămân în continuare fără drumuri reparate. În 2019 a fost alocat peste un miliard de lei

De Pavel   |  28 Decembrie, 2019

Distribuie :

Peste 50 de localităţi din ţară rămân în continuare fără drumuri reparate. Este vorba despre sate din raioanele Cantemir, Călăraşi, Cimişlia, Glodeni, Leova, Orhei, Rîşcani şi Taraclia, incluse în programul de reparaţii a drumurilor publice naţionale pentru anul 2019.

În schimb, în acest an, în peste 900 de localităţi s-au reparat aproape 420 de kilometri de drum. Cea mai mare parte din resursele din fondul rutier au fost direcţionate spre lucrări de întreţinere şi reparaţii curente.

Potrivit cifrelor prezentate de Administraţia de Stat a Drumurilor, în 2019 au fost reparaţi 419 kilometri de drum. Din acest total, 246 de kilometri au fost asfaltaţi, iar 173 de kilometri, pietruiţi. Lucrări s-au făcut în peste 930 de localităţi şi au însumat peste 936 de milioane de lei.

Totuşi, necheltuite au rămas aproape 14 milioane de lei. Lucrări de reparaţie a drumurilor nu au mai fost făcute în 52 de localităţi, din opt raioane ale ţării. 

Potrivit programului aprobat de Guvern, în 2019 a fost alocate peste un miliard de lei pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor publice naţionale şi locale. Din această sumă, peste 670 de milioane de lei s-au cheltuit pe plombarea gropilor, întreţinerea terasamentului sau lucrări neprevăzute.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna