Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute și în Marea Britanie

De Inna   |  9 Iulie, 2025

Distribuie :

Lista statelor care acceptă permisele de conducere emise în Republica Moldova se extinde. În curând, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va permite preschimbarea acestor documente, fără a fi necesară susținerea unor examene suplimentare.

Executivul de la Chișinău a aprobat semnarea unui Memorandum de înțelegere cu autoritățile britanice, ce prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. Acordul facilitează mobilitatea cetățenilor ambelor state și urmărește consolidarea cooperării bilaterale în domeniile economic și social.

Conform documentului, deținătorii unui permis moldovenesc, cu reședință legală în Marea Britanie sau Irlanda de Nord, vor avea posibilitatea de a-și preschimba permisul fără a urma cursuri de pregătire, teste teoretice sau practice. Totodată, acest proces va fi scutit de costuri administrative suplimentare.

Inițiativa se bazează pe principii de echitate și reciprocitate, și este destinată exclusiv permiselor aflate în termen de valabilitate.

Republica Moldova are deja acorduri active în acest sens cu țări precum Irlanda, Spania, Grecia, Letonia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. De asemenea, a fost parafat un acord similar cu Franța, care urmează să intre în vigoare, iar cu Germania există o declarație comună de intenție privind recunoașterea permiselor auto.

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna