Până în anul 2026, va fi construit podul de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii

De Inna   |  7 August, 2024

Distribuie :

Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de la București, Irinel Ionel Scrioșteanu, a declarat că podul de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii, urmează să fie construit până în anul 2026. Începând cu Ungheni, autostrada va face conexiunea cu Chișinăul și Odesa. 

Autostrada Unirii va lega orașele Târgu Mureș, Târgu Neamț, Iași și Ungheni. Va fi construit un tronson de 304 kilometri. Potrivit oficialului român, sunt prevăzute lucrări destul de complexe și dificile în zona montană, însă România este hotărâtă să realizeze acest proiect.

Citește și: Probleme în construcția proiectului „Autostrada Unirii”. Românii solicită demisia unui oficial

"Am făcut o comisie mixtă pentru implementarea acestui proiect. Suntem pregătiți imediat ce semnăm contractul să mergem în teren și să înceapă proiectarea, în 2026 să avem acest pod dat în trafic la nivel de autostradă, plus conexiunile cu drumurile locale în așa fel încât să poată să fie folosit până finalizăm pe partea noastră Autostrada A8 și pe partea Republicii Moldova conexiunea cu un drum rapid până la Chișinău", a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu.

Autoritățile de la Chișinău consideră acest drum necesar, întru cât acesta va conecta Ucraina și România prin Republica Moldova. În prezent, urmează să fie extinsă infrastructura rutieră la vama Leușeni. 

Vezi și: Aprobat de Guvern! Între Moldova și România va fi construit un pod rutier de frontieră, peste râul Prut

"Până la finele anului începem licitația pentru lucrările de extindere a drumului existent, a unui kilometru de drum existent, de la punctul vamal Leușeni, îl extindem la patru benzi. Totodată, acest proiect prevede și reabilitarea facilităților vamale în punctul de trecere", a declarat Nicolae Mândra, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Reamintim că valoarea estimativă a proiectului ajunge la trei miliarde de euro. 

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna