Până aici a fost! Audi a încheiat producția exoticului model R8

De Inna   |  25 Martie, 2024

Distribuie :

Potrivit informațiilor oferite de constructorul de la Ingolstadt, a fost încheiată producția modelului R8. Ultimul exemplar al modelului exotic a fost produs la uzina Audi Böllinger Höfe din Germania.

Cariera lui Audi R8 a durat tocmai 17 ani. Acesta este primul și singurul supercar al mărcii din Ingolstadt. Fiind ultimul exemplar din istorie, ultimul R8 este finalizat în nuanța de galben Vegas și face parte din seria limitată Performance Quattro Edition. Totodată, acesta beneficiază și de un pachet exterior care aduce elemente din fibră de carbon, precum și jante de 20 de inch. 

Pentru prima, Audi R8 a fost lansat în anul 2007. Inițial, acesta avea un V8 de 420 CP, însă a urmat motorul V10 de 525 CP, creat de Lamborghini. În 2012, prima generație a primit un facelift, care a fost produs până în 2015. Tot în același an, supercarul a reușit să obțină cea de-a doua generație, care a primit actualizare în 2019. 

Trebuie să remarcăm că Audi planifica să scoată modelul din producție încă la finalul anului 2023, însă din cauza cererii mari, cariera supercarului a fost prelungită pentru câteva luni. Actualmente, nu există niciun succesor direct pentru R8. 

Recomandate:

Ford și Geely negociază un parteneriat strategic în Europa. Uzinele Ford ar putea produce modele chinezești - Photo
Noutăți
Ford și Geely negociază un parteneriat strategic în Europa. Uzinele Ford ar putea produce modele chinezești

Ford și Geely se află în prezent în discuții pentru stabilirea unui posibil parteneriat strategic în Europa, care ar putea schimba echilibrul industriei auto de pe continent. Potrivi

Inna
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile - Photo
Accidente
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a tamponat doi copii pe o trecere de pietoni, din Strășeni, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de instanță, în urma exam

Inna
Cod Galben de polei. Meteorologii au emis o nouă avertizare - Photo
Sociale
Cod Galben de polei. Meteorologii au emis o nouă avertizare

În perioada 4 - 6 februarie curent, ne așteaptă polei. Meteorologii au emis un Cod Galben de polei în acest sens, care se va forma ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile prognozat

Inna
Pe mai multe trasee din țară se formează ghețuș. Șoferilor li se îndeamnă să circule cu prudență - Photo
Sociale
Pe mai multe trasee din țară se formează ghețuș. Șoferilor li se îndeamnă să circule cu prudență

În mai multe regiuni ale țării se înregistrează precipitații sub formă de ninsori slabe, iar pe carosabil se formează ghețuș. Drumarii monitorizează situația și se află în teren pent

Inna
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului - Photo
Sociale
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului

Șoferii vor fi verificați de către polițiștii de patrulare în raport cu utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor. Informația este comunicată de către Poliția Naț

Inna
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul - Photo
Noutăți
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul

Audi ia în calcul revenirea la denumirea A4 pentru actualul A5, modelul de clasă medie care a înlocuit recent unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria mărcii. Informația apare &ic

Inna
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere - Photo
Sociale
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a pretins bani în schimbul promisiunii de a facilita obținerea unui permis de conducere. Instanț

Inna