Opel Astra a fost desemnat Automobilul Anului 2016 în Europa

De Redactor AE   |  29 Februarie, 2016

Distribuie :

La odistanţă de numai 15 puncte şi cu un total de 309 voturi, Opel Astra a ieşit învingător în concursul European Car Of The Year 2016, devansând principalul său oponent, Volvo XC90. Suedezii au reuşit să colecteze numai 294 de voturi, poziţionându-se pe treapta secundă, iar pe locul trei a ajuns Mazda MX-5.

La coada lor, pe locul patru, cinci şi şase s-au poziţionat Audi A4 (189 p), Jaguar XE (163 p) şi Skoda Superb (147 p). BMW Seria 7 nu a reuşit să obţină decât 143 de voturi, adică în jumătate cât Opel Astra. Astfel majoritatea jurnaliştilor din cei 58 la număr, s-au pronunţat în favoarea noului hatchback.

Generaţia actuală a lui Opel Astra a fost prezentată la Salonul Auto de la Frankfurt în toamna anului 2015 iar acum a ajuns favorita celui mai prestigios concurs auto european, ECotY ediţia 2016.

[gallery link="file" td_select_gallery_slide="slide" ids="63424,63425,63426,63427,63428,63429,63430,63431"]

Recomandate:

Mercedes Clasa A rămâne în producție până în 2029. Oficialii au schimbat planurile inițiale - Photo
Noutăți
Mercedes Clasa A rămâne în producție până în 2029. Oficialii au schimbat planurile inițiale

Mercedes-Benz a luat o decizie neașteptată în privința celui mai mic model din gama sa. Deși inițial era programată încetarea producției în anul 2026, Clasa A va rămâne î

Inna
O persoană a decedat în urma unui grav accident rutier. Două camioane, accidentate în urma unei coliziuni frontale - Photo
Accidente
O persoană a decedat în urma unui grav accident rutier. Două camioane, accidentate în urma unei coliziuni frontale

O persoană a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit oamenilor legilor, impactul a avut loc între două camioane, în apropierea satului Brătușeni. În această dim

Inna
BMW pregătește un M2 mai radical. Bavarezii lansează pachet de circuit în teste pe Nurburgring - Photo
Noutăți
BMW pregătește un M2 mai radical. Bavarezii lansează pachet de circuit în teste pe Nurburgring

BMW se apropie de lansarea unei versiuni hardcore a modelului M2, concepută special pentru performanță pe circuit. Prototipul este deja testat intens pe faimosul Nurburgring Nordschleife, iar primele

Inna
Ford se restructurează masiv în Europa. Peste 10.000 de angajați vizați de un program de plecări voluntare - Photo
Noutăți
Ford se restructurează masiv în Europa. Peste 10.000 de angajați vizați de un program de plecări voluntare

Ford a demarat un program de restructurare semnificativ în Europa, care vizează uzina sa de la Koln, Germania. Decizia vine ca urmare a vânzărilor mai slabe decât cele anticipate pen

Inna
Lamborghini a dezvăluit Temerario GT3 la Goodwood. Este o armă secretă pentru debutul în cursele de anduranță - Photo
Noutăți
Lamborghini a dezvăluit Temerario GT3 la Goodwood. Este o armă secretă pentru debutul în cursele de anduranță

Lamborghini intră într-o nouă eră a motorsportului cu modelul Temerario GT3, prezentat oficial în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood. Aceasta este prima mașină de curse constr

Inna