Oficialii Hyundai anunță un EV accesibil, al cărui preț va fi de circa 20.000 euro!

De Inna   |  20 Iulie, 2022

Distribuie :

Constructorul asiatic de automobile este în proces de dezvoltare a unui nou model electric. Potrivit oficialilor, acesta ar urma să coste circa 20.000 de euro și va fi de dimensiuni mici. 

Hyundai este unul dintre producătorii auto care pun accent pe major pe electrificarea automobilelor. De exemplu, constructorul coreean își dorește să dezvolte în viitorul apropiat un automobil electric dedicat pieței europene, care va fi accesibil din punct de vedere financiar. 

Andreas-Christoph Hofmann, director de marketing în cadrul Hyundai Motor Europe, a confirmat într-un interviu că modelul este deja în curs de dezvoltare. Iar prețul de pornire va fi în jurul sumei de 20.000 de euro. În acest context, ținem să reamintim că până în 2030, Hyundai intenționează să lanseze 11 modele cu zero emisii. 

Recomandate:

O ambulanță a ajuns într-un pilon de electricitate. Personalul medical, dar și pacientul au suferit diverse traumatisme - Photo
Accidente
O ambulanță a ajuns într-un pilon de electricitate. Personalul medical, dar și pacientul au suferit diverse traumatisme

O ambulanță a fost implicată într-un accident rutier grav, care a avut loc în municipiul Cahul. Ieri, în jurul orei 13:40, ambulanța s-a tamponat într-un pilon de electricitate

Inna
Noul AUDI E5 Sportback debutează în China: autonomie de până la 770 km și până la 787 CP - Photo
Noutăți
Noul AUDI E5 Sportback debutează în China: autonomie de până la 770 km și până la 787 CP

AUDI a prezentat în premieră mondială noul E5 Sportback, un model electric elegant și performant, dedicat exclusiv pieței din China. Sub noul brand AUDI, scris cu majuscule pentru a diferen

Inna
Porsche prezintă 911 Spirit 70: ediție specială inspirată din anii ’70, în doar 1.500 de exemplare - Photo
Noutăți
Porsche prezintă 911 Spirit 70: ediție specială inspirată din anii ’70, în doar 1.500 de exemplare

 Porsche continuă seria exclusivistă Heritage Design prin lansarea noului 911 Spirit 70, un model de colecție bazat pe actualul 911 Carrera GTS Cabriolet. Această ediție specială aduce un oma

Inna
(FOTO) BMW scoate camuflajul de pe ultimul concept și dezvăluie, în toată splendoarea, Vision Driving Experience - Photo
Noutăți
(FOTO) BMW scoate camuflajul de pe ultimul concept și dezvăluie, în toată splendoarea, Vision Driving Experience

BMW a dezvăluit conceptul Vision Driving Experience, care are un aspect apropiat de conceptul Vision Neue Klasse. Prototipul este finisat într-o vopsea care își modifică culoarea &ici

Inna
(FOTO) Noua generație Lexus ES: mai mare, mai modern și cu motorizări electrificate - Photo
Noutăți
(FOTO) Noua generație Lexus ES: mai mare, mai modern și cu motorizări electrificate

 Lexus a dezvăluit cea mai recentă versiune a sedanului ES, un model care combină rafinamentul clasic cu tehnologiile moderne de propulsie electrificată. Noul ES va ajunge pe piața europ

Inna
Volkswagen a prezentat trei concepte electrice futuriste în premieră, la Salonul Auto din Shanghai - Photo
Noutăți
Volkswagen a prezentat trei concepte electrice futuriste în premieră, la Salonul Auto din Shanghai

 În cadrul ediției din acest an a Salonului Auto de la Shanghai, Volkswagen a atras atenția cu lansarea a trei noi concepte electrice, gândite exclusiv pentru piața din China: ID.

Inna