O femeie a decedat după ce mașina cu care se deplasa a fost lovită din spate de autocarul Chișinău-Moscova

De Pavel   |  17 Decembrie, 2020

Distribuie :

O femeie a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a fost lovită din spate de un autocar de pe ruta Chișinău-Moscova. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:50, la intrarea în localtiatea Brînzenii Noi, din raionul Telenești.

În accident a fost implicat un autocar de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 40 de ani și, un Ford Galaxy condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.

Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru AutoExpert.md că, în urma impactului, o femeie în vârstă de 51 de ani, pasageră din automobilul Ford, a murit pe loc până la venirea ambulanței. Alte două persoane, care se aflau în același automobil, o femei de 60 de ani și un tânăr de 28 de ani, au fost transportați la Spitalul raional Telenești cu mai multe traumatisme. Totodată, reprezentantul IGP a ținut să menționeze că autocarul era fără pasageri, iar în el se aflau doar doi șoferi.

Oamenii legii cercetează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și care dintre șoferi se face vinovat de tragedie.

x
x

 

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna