O capitală europeană renunță la trotinetele electrice! De astăzi, acestea vor fi interzise
De Inna | 1 Septembrie, 2023
1 septembrie este ziua schimbărilor la Paris. Potrivit autorităților, cetățenii vor fi nevoiți să renunțe la unul dintre cele mai utilizate mijloace de transport.
Începând cu ziua de astăzi, Parisul devine prima capitală europeană care renunță la închirierea trotinetelor electrice. Decizia a fost votată chiar de către locuitori, într-un referendum organizat încă în luna aprilie.
Interdicția intră în vigoare astăzi și este aplicată în raport cu trotinetele electrice care sunt oferite sub formă de închiriere de mai mulți operatori privați, începând cu 2018. Potrivit presei locale, locuitorii capitalei franceze care dețin un astfel de mijloc de transport, îl vor putea utiliza în continuare.
Principalele cauze care au adus la această decizie, constau în abaterile de la respectarea regulilor de circulație, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau chiar circulația pe sens opus.
Potrivit informațiilor oferite de polițiști, numărul de accidente în care au fost implicate trotinetele electrice, a crescut semnificativ în ultimii ani. În 2022 de exemplu, au avut loc 1.250 de accidente rutiere.