Nu se mai rezolvă cu 200 de lei! Șase șoferi s-au ales cu dosare penale pentru dare de mită

De Pavel   |  22 Mai, 2019

Distribuie :

Au depășit limita de viteză, au parcat neregulamentar, sau au fost prinși fără permise de conducere și alte acte obligatorii, însă din motiv că nu au vrut să răspundă conform legislației în vigoare dar s-au grăbit să ofere mită, din nefericire pentru ei, au dat peste agenți de patrulare care au refuzat banii.

Este vorba despre șase șoferi pe numele cărora ieri au fost întocmite procese penale pentru dare de mită. Patru dintre cazuri au avut loc în raza municipiului Chișinău, iar altele două la Ialoveni și Râșcani.

Șoferul unui Nissan Qashqai, în vârstă de 29 de ani, în apropiere de localitatea Sociteni, Ialoveni, a fost tras pe dreapta de un echipaj INP pentru încălcarea vitezei, iar pentru a nu-i fi întocmit proces-verbal, șoferul le-a oferit polițiștilor 200 de lei. În aceeași situație s-a pomenit și șoferul unui automobil de marca BMW X5, care pe strada Lunca Bâcului din sectorul Ciocana al capitalei, fiind stopat de agenții de patrulare pentru depășirea limitei de viteză, le-a propus polițiștilor o șpagă de 200 de lei.

Tot ieri, pe traseul M-2 și M-21, în apropiere de localitățile Stăuceni și Grătiești, două echipaje de poliție au depistat doi șoferi, la volanul unui Peugeot 206 și un Mercedes E-Class, fără permise de conducere. Pentru a nu fi documentați, cei doi șoferi au oferit polițiștilor mită în mărime de câteva sute de lei. Șoferul automobilului Peugeot în vârstă de 32 de ani a oferit 500 de lei, iar cel cu Mercedes-ul, în vârstă de 42 de ani, a vrut să le dea 300 de lei.

De răspundere pentru încălcarea RCR oferind mită au vrut să scape și șoferii unui Volkswagen Touran și unui Renault Kangoo. Șoferul cu Volkswagen Touran a fost tras pe dreapta de agenții de patrulare traseul R-14, în apropierea mun. Bălți, iar pentru că nu avea la el actele necesare pentru transportarea mărfurilor, a încercat să le ofere polițiștilor 200 de lei mită. Șoferul automobilului Renault Kangoo a fost depistat de o echipă mobilă a INP în mun.Chișinău, când își parcase automobilul sub un indicator de pe str.Calea Orheiului 94, iar pentru a nu fi documentat, acesta ca și ceilalți le-a propus polițiștilor mită în sumă de 50 de lei.

Pe numele celor șase șoferi au fost întocmite procese penale, find documentați pentru dare de mită.

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna