Nu ai cedat trecerea pietonului? Rămâi cu permisul suspendat! MAI propune noi măsuri

De Inna   |  12 Ianuarie, 2023

Distribuie :

Numărul accidentelor cu implicarea pietonilor în Republica Moldova crește intensiv. Dacă în aceeași perioadă a anului trecut se atestau 10 accidente, atunci în acest an avem 16 accidente cu implicarea pietonilor. În această ordine de idei, autoritățile propun o serie de măsuri pentru a preveni incidentele de acest tip. 

Pentru a preveni accidentele, reprezentanții MAI au propus o serie de măsuri. Astfel, secretarul de stat de la MAI, Sergiu Diaconu a prezentat în cadrul ședinței cabinetului de miniștri câteva modificări de lege:

  • suspendarea permisului de conducere pentru 45 de zile pentru șoferii care nu au cedat trecerea pietonilor (se propune aplicarea măsurii după două încălcări de acest tip)
  • interzicerea comercializării în Republica Moldova a hainelor pentru minorii de până la 16 ani, care nu conțin elemente reflectorizante
  • șoferii care vor întrece limita de viteză, vor fi nevoiți să treacă reșcolarizarea. 

Între timp, cu o reacție în acest sens a venit și edilul capitalei, Ion Ceban. Potrivit acestuia, Direcția Generală Mobilitate Urbană este afectată de situația creată și a inițiat procesul de evaluare a zonelor cu risc sporit de accidente de pe drumurile municipiului Chișinău.

Prin urmare, se planifică realizarea mai multor lucrări de eficientizare precum: amenajarea limitatoarelor de viteză; amenajarea elementelor de protecție; construirea trecerilor de pietoni supraînălțate; amenajarea insulițelor de refugiu; iluminarea și semaforizarea, după caz, a trecerilor pietonale și uniformizarea vitezei de deplasare (50 km/h) pentru toate drumurile din oraș (în prezent pe Viaduct și str. Alecu Russo limita maximă de viteză este de 70km/h).  

Recomandate:

Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna