Noutăți
Constructorul nipon de automobile a confirmat că modelul GT-R va obține o versiune actualizată. Prezentarea acesteea se va desfășura în cadrul Salonului Auto de la Tokyo, pe 13 ianuarie curent.&
Designul noului sedanul Seria 5 a fost dezvăluit în primele imagini publicate în rețea. Astfel, putem observa că noua generație ce va debuta în acest an, va păstra designul mai
Anul precedent a fost unul "dulce-acrișor" pentru BMW Group. Vînzările în raport cu mașinile BMW și MINI au scăzut. Pe de altă parte, s-au dublat vânzările de mașini electr
Noile camioane cu zero emisii au fost transmise către compania PepsiCo încă la începutul lunii decembrie. La momentul actual, camioanele sunt exploatate doar în California.
Constructorul bavarez de automobile este nevoit să realizeze o campanie de rechemare în service pentru câteva modele cu zero emisii: iX, i4 și i7. Producătorul a descoperit o problemă &ici
Dezvoltarea combustibilului eco este un subiect popular în contextul în care Uniunea Europeană a interzis comercializarea mașinilor dotate cu motoare termice, începând cu anul
UAZ-452 sau cunoscut și ca Buhanka, este unul dintre cele mai vechi automobile din lume care încă se produc. Iar versiunea electrică a modelului a fost gândită încă în perioada
Designul noului break de la Audi se va schimba radical, comparativ cu generația actuală a modelului. Primele fotografii cu noul S4 Avant au fost realizate chiar în cadrul testelor. Noua
Printre posesorii de noile modele electrice de la Tesla, s-au găsit nemulțumiți de volanele pentru care a optat Elon Musk. Astfel, constructorul american a fost nevoit să readucă în ofertă volan
Constructorul german de automobile este nevoit să inițieze o nouă campanie de rechemare în service din cauza unor acumulări de apă lângă pompa de combustibil. De această dată sunt afectate
Au fost publicate primele schițe cu cea de-a patra generație a SUV bavarez X3. Modelul va fi disponibil cu patru motorizări: benzină, diesel, hybrid și pur electrică. Noul BMW X3 va avea numă
Constructorul bavarez de automobile a realizat prima demonstrație a noului sistem de operare. Poartă numele iDrive9 și este bazat pe Android. Prezentarea a avut loc în cadrul evenimentului
Constructorul american de automobile a dezvăluit că ultima ediție a modelului Challenger o va prezenta în luna martie a acestui an. Ediția finală face parte din seria de modele Last Ca
Constructorul bavarez de automobile a început testele pentru primul touring pur electric. Se cunoaște că automobilul va împărți aceeași bază cu tradiționalul BMW Seria 5 și va păstra pract
În ultimul trimestru din 2022, constructorul american de automobile s-a bucurat de un succes la capitolul vânzări. În ultimele trei luni ale anului, Tesla a comercializat peste 405.0
Subdiviziunea premium din cadrul Nissan pregătește o noutate pentru clienți. Noul model va fi urmașul lui Infiniti FX/QX70. Automobilul va fi dotat cu un propulsor benzinar de 3.5 litri volum și
Constructorul asiatic anunță că începând cu anul viitor, va comercializa doar mașini electrice în Norvegia. Hyundai este o marcă preferată de clienții din această țară.Ofici
Recent vă povesteam că constructorul german de automobile intenționează să dezvolte o alternativă eco a benzinei și a motorinei pentru a prelungi viața motoarelor interne. Potrivit unor estimări, noul
Potrivit unor informații, constructorul suedez de automobile a patentat un nume nou la Oficiul American de Patente și Mărci Înregistrate. Este vorba despre C60 și ar putea fi utilizat pentr
Oficialii producătorului rus de automobile vin cu noutăți ce ține de planurile pentru noul an. Consiliul de Administrație al producătorului a aprobat deja un plan de investiții, al cărui val