Noutăți
Ministerului Tehnologiei Informaționale și Comunicării a revenit cu o reacţie, după ce ieri un utilizator Facebook, Sandu Panuș, a făcut publice pe pagina sa de facebook mai multe răspunsuri de la aut
Un experiment al hakerilor americani a scos la iveală o realitate care ar trebui să-i pună în gardă nu doar pe şoferi dar şi pe constructorii de automobile din întreaga lume. Aceștia au reuşit în regi
Un şofer a fost la un pas de tragedie după ce a intrat cu un SUV de model Mitsubishi Outlander de generaţia a doua, într-un stâlp de înaltă tensiune de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc la i
Cea de a doua generaţie a SUV-ului de succes Audi Q7 a ajuns în Moldova. Dealerul oficial a interzis publicului accesul la automobile până la prezentarea oficială, însă, cu toate astea, AutoExpertMD a
Autorităţile mai multor state europene precum Germania, Marea Britanie, Croaţia şi Finlanda au dat peste cap afacerea ÎS CRIS Registru cu privire la necesitatea schimbării permiselor de conducere de t
Tim Cotterill este una dintre acele persoane care întotdeauna au fost atrase de extreme. Ne-o confirmă şi cel mai recent proiect al său, un triciclu dotat cu un motor imens care te poate băga în speri
Atunci când se întâmplă să vezi un supercar Ferrari, întelegi că nu vezi un model anume, ci o întreagă filosofie care vine la pachet cu acesta. Ştii că ai în faţa ochilor unul dintre cele mai performa
Cel mai nou Sport Activity Coupe din gama germanilor de la Mercedes-Benz, GLE Coupe, a ajuns cu bine în showroom-ul dealerului oficial din ţara noastră. Şi nu unul ci tocmai trei exemplare MB GLE 450
Pe băieţii de la GTBOARD îi cunoaşteţi cu siguranţă după sutele poate chiar mii de videoclipuri unde îşi dau întâlnire cele mai focoase sportcaruri din lume. Indiferent că vorbim despre un Audi RS6, u
Mai nou până şi fețele bisericești preferă numerele de înmatriculare de tip nou. La acest gând ne duce o fotografie a unui BMW 760 Li, cu plăcuțe de înmatriculare de tip nou RMG 004, care anterior apa
I s-a întâmplat să afle acest lucru pilotului Thierry Neuville, cu foarte puţin timp în urmă, în cadrul pregătirilor pentru etapa de rally din Germania. La volanul bolidului său Hyundai i20 acesta a f
A vrut să se „îmbogățească” pe seama proprietarilor de automobile, după ce le fura oglinzile retrovizoare, dar a fost reținut de oamenii legii. Este vorb a despre un bărbat în vârstă de 33 de ani din
Tesla Model S în versiunea cea mai performantă P85D a fost vedeta multor curse de drag în care a reuşit să îngenuncheze o droaie de supercaruri cu pretenţii. Iar acum, şi-a ales o nouă victimă, hybrid
Agenții rutieri de la Inspectoratul Național de Patrulare continuă lupta cu șoferii pe două roți. Mai nou acești îi scot de pe traseu într-un mod absolut agresiv. Cel puțin așa susține un utilizator d
Stradă închisă în următoarele două luni. Traficul rutier pe bulevardul Constantin Negruzzi va fi suspendat începând de astăzi până pe data de 20 septembrie 2015.Restricțiile de circulație sunt cauza
Producătorul automobile Skoda a lansat recent o nouă gamă de produse menite să sporească siguranţa prietenului tău patruped. Astfel cehii vin cu "soluţii practice" care îţi vor fi de mare ajutor într-
Prototipul noului model Porsche 911 în varianta de facelift a fost zărit pe circuitul de la Nurburgring. Acesta este cel mai proaspăt Carrera în caroseria 991.2. Surse demne de încredere raportează
A fost la un pas de tragedie după ce automobilul de model Honda Civic pe care îl conducea, a lovit un alt automobil şi a sărit de pe traseu. Este vorba despre un șofer în stare de ebrietate care a aju
Există şoferi care încă nu cunosc cum trebuie să intre şi/sau să iasă dintr-un sens giratoriu. Asta în pofida faptului că pe lângă rondurile din oraş deja existente, în centrul Capitalei vor apărea al
Odată cu lansarea noii generaţii BMW Seria 7 în caroseriile G11/G12, bavarezii au prezentat din start şi versiunea echipată cu M Sport Package. Acesta din urmă are rolul de a-i adăuga limuzinei un str